De curând am intrat în posesia unor documente cu adevărat explozive, documente care arată cu fostul director general al Poliției Locale Sector 1, #Mihail Andrei, a semnat contracte de milioane de euro din care s-au dat șpăgi imense. După cum am precizat într-un articol anterior, Mihail Andrei, fost director general al Poliției Locale Sector 1, între anii 2008-2014  se află iarăși la conducerea acestei instituții prin omul său de încredere Aurică Vârban, pe care l-a adus în Poliția Locală și cu ajutorul căruia a reușit practic să devalizeze Poliția Locală Sector 1.

Vezi cine sunt  Mihail Andrei și Aurică Vârban aici.

După ce protejatul său #Aurel Vârban, care a fost folosit în trecut pe postura de șef de serviciu a fost numit de către primarul Daniel Tudorache director general  la Poliția Locală Sector 1, Mihail Andrei un fel de „capo di tuti capi” al poliției locale a pornit un adevărat jihad în instituția mai sus menționată.

Anunțuri
Anunțuri

I-a ordonat lui Aurică Vârban să desfințeze servicii, direcții și pur și simplu să mazilească și să alunge pe oricine ar putea vorbi despre jaful din anii 2008-2014 pe care l-au făcut împreună la Poliția Locală din cel mai important sector al Bucureștiului.

Documentele care au ajuns în posesia noastră dezvăluie adevărata natură a modului în care, în calitatea sa de Director General și ordonator de credite al Poliției Sector 1, Mihail Andrei a reușit, împreună cu omul său de încredere Aurică Vârban să fure la propriu banii publici. Bani publici pentru care ar fi trebuit să răspundă între anii 2008 și 2014, dacă luăm în considerare un simplu fapt: fostul milițian Mihail Andrei era responsabilul legal  de toate cheltuielile făcute de Poliția Locală.

Dar dintr-un referat al procurorilor DNA de la Prahova, referat în baza căruia unii au fost deja arestați și condamnați la ani grei de pușcărie, referat din luna iunie a acestui an, aflăm lucruri de-a dreptul revoltătoare.

Anunțuri

Declarații de martori, lucrători în Poliția Locală a Sectorului 1, precum și ale patronilor de firme care au dat șpăgi în numerar de milioane de lei ne arată că Mihail Andrei a semnat contracte fictive în baza cărora se încasau șpăgi și de 100.000 de lei în fiecare săptămână.

Din același referat mai aflăm modul în care aceste șpăgi erau distribuite în Poliția Locală condusă de Mihail Andrei, dar și modul în care instituția condusă de acest personaj mituia inspectorii Curții de Conturi pentru a închide ochii la ilegalitățile comise. Zeci de mii de lei care, susțin angajații din Poliția Locală Sector 1, se duceau către inspectorii Curții de Conturi pentru a acoperi toate mizeriile din instituție. 

Milioane de euro din banii publici, cheltuieli  pe care le-au supervizat Mihail Andrei și Aurel Vârban, protejatul acestuia, care s-au dus pe șpăgi și contracte de-a dreptul halucinante. În ciuda acestor aspecte, acum o lună de zile primarul Daniel Tudorache l-a numit director General al Poliției Sector 1 pe Aurică Vârban și urmează (din surse din Primăria Sector 1) să-l numească consilier personal și coordonator al aceleași instituții din partea primarului pe Mihail Andrei.

Pentru început, vă prezentăm o scurtă parte din declarația dată în fața procurorilor DNA de Petre (fostă Pișchis) Ana Maria, care era și este șef birou licitații din cadrul Poliției Locale Sector 1: “Menționez că respectivele contracte încheiate în perioada 2009-2014 (contracte din care procurorii au demonstrat că s-a luat șpagă și că multe au fost fictive, nr) au fost semnate de directorii poliției locale a Sectorului 1 din acea perioadă și mă refer la Mihail Andrei și Bălan Iosif”.

Anunțuri

De menționat că Bălan Iosif a semnat doar câteva luni în toată această perioadă.

În zilele următoare vom publica declarații mult mai detaliate date de martori în fața procurorilor, în diverse dosare, dar și alte dovezi din care reiese în mod cert că jaful de la Poliția Locală a fost unul de-a dreptul murdar.

Document exploziv.Senatul SUA recunoaște dreptul Republicii Moldova de a se uni cu România

#Coruptie