Celebra revistă franceză #Charlie Hebdo, celebră în întreaga lume după ce a fost victima unui atentat terorist îndreptat asupra redacției sale riscă să-și piardă întreaga popularitate și mai ales simpatie în rândul italienilor și nu numai, după ce a publicat o caricatură extrem de jignitoare la adresa italienilor care au fost afectați de #Cutremur.

Caricatura care este intitulată “Cutremur în stil Italian” prezintă un bărbat care este plin de sânge și care este prezentat cu nota “paste in sos tomat” încă un italian plin de zgârieturi care are drept comentariu 'macaroane cu brânză'. În aceeași caricatură se vede o clădire prăbușită din interiorul căreia apar mai multe picioare de oameni, și căreia cei la Charlie Hebdo i-au atașat comentariul “Lasagna”.

Anunțuri
Anunțuri

Acest desen i-a înfuriat pe italieni iar presa din peninsulă a reacționat extrem de dur la adresa publicației franceze, relatează Reuters. Primarul orașului Amatrice, cel care a declarat la câteva ore după cutremur că orașul său este distrus, a reacționat extrem de virulent la adresa publicației franceze dar a susținut că este sigur că revista nu reprezintă spiritul francez.

“Cum să desenezi o caricatură despre morţi? Sunt convins că această satiră neplăcută şi stânjenitoare nu reflectă sentimentul francez” a declarat primarul Sergio Pirozzi pentru agenția de presă ANSA.

Din cauza numeroaselor reacții negative ambasada Franței de la Roma a fost nevoită a ia o poziție oficială în acest caz și a publicat un comunicat oficial în care se precizează că revista nu exprimă în nici un caz poziția oficială a Franței și că această caricatură este un rezultat al liberei exprimări a jurnaliștilor de la Charlie Hebdo.

Anunțuri

Și numeroși politicieni italieni au reacționat la apariția acestei caricaturi, printre ei aflându-se și Giorgia Meloni, din partidul Frații Italiei care a calificat drept “gunoi, nu satiră” caricatura apărută.

De asemenea, mii de italieni au reacționat pe rețelele de socializare și și-au pus statusul “Eu nu mai sunt Charlie Hebdo” desolidarizându-se astfel de politica jurnalistică a revistei de satiră din Franța.

Poate ești interesat și de: Moartă în Italia, Georgeta Blaier avea 59 de ani și încă un an până la pensie #romani in Italia