UPDATE: Astăzi, vineri, 23 septembrie, #Gabriel Oprea a anunțat că demisionează din Senatul României pentru a liniști spiritele. Acesta a declarat că nu se ascunde și că cităm: "Prin urmare, ca să nu mai existe vreo îndoială, vă anunț că demisionez din Senatul României."

Lucrurile tind să se înfierbânte în cazul votului prin care Senatul l-a făcut scăpat pe Gabriel Oprea de urmărirea penală cerută de către Direcția Națională Anticorupție în cazul polițistului Gigină. Chiar dacă atât liberalii cât și social democrații au anunțat ieri că ar fi de acord cu o reluare a votului în acest caz, câteva mii de români au ieșit ieri în stradă în fața Parlamentului și și-au strigat furia împotriva parlamentarilor.

Anunțuri
Anunțuri

Astăzi, Gabriel Oprea a anunțat că a făcut și el o cerere către președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, cerere prin care solicită reluarea votului în cazul său. Mai mult Oprea promite că nu le va mai cere colegilor să voteze pentru împiedicarea urmăririi penale.

Se pare că românii nu sunt convinși de aceste gesturi ale politicienilor și în mediul online circulă sute de îndemnuri ca românii să iasă iar în această seară în stradă. Mai mult paginile care au creat evenimente de protest îi îndeamnă pe protestatari să-și cheme rudele și prietenii pentru a le arăta parlamentarilor că românii nu le mai acceptă mizeriile.

Astăzi bucureștenii se vor strânge la Universitate, în Piața Universității care este simbolul tuturor protestelor importante începând cu Revoluția din 1990.

Vezi cum îi îndeamnă organizatorii pe protestatari să se mobilizeze, pe pagina de protest creată de Corupția Ucide:

“Ne vedem maine, Vineri 23 septembrie, la Universitate. 

Este important sa invitam cat mai multa lume la protestul de maine

Cum fac asta ?

Da share la eveniment pe pagina ta.

Anunțuri

Da share la eveniment pe un grup de facebook. Da sms persoanelor din agenda ta de telefon si invita-le maine la protest la universitate. Da un apel telefonic si vorbeste cu lumea ca sa vina maine la universitate, povesteste cum a fost azi si de ce ar fi important sa vina si ei maine.”

Rămâne de văzut câți români se vor mobiliza pentru protestele din această seară. Vezi mai jos imagini de la protestele de ieri:

 

 

Poate te interesează și: 

S-au speriat politicienii? PNL și PSD de acord cu reluarea votului în cazul Oprea

Se anunță o revoltă generală în România? Milioane de oameni în stradă?

 

  #Proteste