Camera Deputaţilor a adoptat astăzi propunerea legislativă conform căreia românii vot putea plăti retroactiv contribuţiile sociale la fondul de pensii. Deşi a fost respinsă de Senat, iniţiativa legislativă a trecut cu 198 de voturi "pentru" de #Camera Deputaţilor, care este for decizional, astfel că legea va fi trimisă spre promulgare preşedintelui României, Klaus Iohannis. 

Potrivit președintelui Comisiei de muncă a Camerei Deputaților, Adrian Solomon, obiectul de reglementare al proiectului este acordarea posibilității persoanelor care nu au calitatea de pensionar de a efectua plata contribuției de asigurări sociale pentru perioadele de timp în care nu a fost asigurat în sistemul public de pensii sau într-un sistem de asigurări sociale neintegrat acestuia, prin derogare de la prevederile legii 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice.

Anunțuri
Anunțuri

Conform legii adoptate, persoanele care nu au fost asigurate în sistemul public sau care nu sunt încă în #Pensie vor încheia un contract cu de asigurare socială şi vor putea plăti retroactiv pentru maxim 5 ani anteriori semnării contractului. Acesta trebuie parafat în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a legii.

"Perioadele de timp pentru care se poate efectua plata contribuției de asigurări sociale sunt cele care se încadrează în intervalul de timp cuprins între data încheierii contractului de asigurare socială, potrivit prezentei legi, și ultimii 5 ani anteriori acestei date. Contribuția de asigurări sociale datorată se calculează prin aplicarea asupra bazei lunare de calcul a cotei contribuției de asigurări sociale pentru condiții normale de muncă, reglementată de legislația în vigoare pentru fiecare dintre luna/ lunile din perioadele pentru care se solicită efectuarea plătii în vederea considerării stagiului de cotizare în sistemul public de pensii. Plata contribuției de asigurări sociale se efectuează într-o singură tranșă sau eșalonat, în tranșe lunare, în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a prezenței legi", se arată în proiect. 

  #legislatie