Regina Ana va fi înmormântată astăzi în Noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală din Curtea de Argeș, după ce timp de două zile, toți cei care au dorit au putut să-i aducă un ultim omagiu, sicriul fiind depus în Sala Tronului din Palatul Regal. #Regina Ana a murit pe data de 1 august la vârsta de 92 de ani într-un spital din Elveția. Deși a fost pusă timp de câteva zile sub semnul întrebării, prezența Regelui Mihai la #funeralii nu va fi posibilă, medicii curanți recomandându-i să nu facă deplasarea în România, potrivit Agerpres.

La funeralii participă numeroși reprezentanți ai fețelor încoronate

Mai multe Familii Regale și-au anunțat, de câteva zile, prezența la ceremonia religioasă, urmând ca reprezentanții acestora să fie prezenți în România, astăzi.

Anunțuri
Anunțuri

Astfel, vor fi prezenți, pentru a participa la funeralii, membri ai Familiilor Imperiale ale Rusiei, Germaniei și Austriei, reprezentanți ai Familiilor Regale ale Belgiei, Olandei și Luxemburgului la fel ca și cei ai Familiilor Regale de Württemberg, de Baden și de Bourbon-Parma, precum și membri ai Familiilor Princiare de Hohemberg, de Ligne și de Schaumburg-Lippe.

Programul funeraliilor de azi

Funeraliile regale vor începe în jurul orei 9:30, în Sala Tronului, când vor ajunge la catafalc membrii Familiei Regale, urmați în jurul orei 10:00 de membri ai Familiilor Regale străine. La ora 10:30 este programată slujba religioasă ortodoxă, în prezența Preafericitului Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Sicriul va fi purtat de opt militari ai Regimentului 30 Gardă ”Mihai Viteazul”, iar în momentul scoaterii acestuia din Palatul Regal toate bisericile din împrejurimi vor trage clopotele.

Anunțuri

Semnalul funerar de trompetă va marca, la ora 11:00, începerea slujbei religioase. Aceasta va fi oficiată de Arhiepiscopul Ioan Robu, având alături ierarhi și un sobor de preoți catolici. Încheierea ceremoniei religioase va fi marcată de un semnal lung de trompetă, după care Orchestra Reprezentativă a Ministerului Apărării Naționale va începe lucrarea muzicală funebră, care va dura până când sicriul este pus în mașina mortuară. Aceasta va parcurge încet câțiva metri, în timp ce va fi încadrată de 12 jandarmi călare.

Cortegiul de mașini va traversa, conform programului, Piața Palatului Regal, bulevardul Magheru și Piața Romană, unde, călăreții se vor retrage și se va continua traseul cu viteză mică în direcția Piața Victoriei, bulevardul Aviatorilor, Piața Charles de Gaulle, bulevardul Mareșal Prezan până la Arcul de Triumf. Ulterior, cortegiul funerar se va deplasa spre Curtea de Argeș pe traseul Chitila - Găești - Topoloveni - Pitești - Curtea de Argeș. Pe traseu, cortegiul funerar nu se va opri, dar va încetini viteza în localități, anunță Casa Regală.

Anunțuri

În jurul orei 14:30 este programată sosirea la intrarea în parcul Mănăstirii Curtea de Argeș a Familiei Regale române și a Familiilor Regale străine, iar la 14:45, sosirea convoiului mortuar. Sicriul va fi dus la Noua Catedrală Arhiepiscopală și Regală și așezat pe catafalc. Slujba de înmormântare va fi oficiată de ÎPS Calinic, Arhiepiscopul Argeșului și Muscelului, având alături ierarhi și un sobor de preoți ortodocși.

La ora 15:30, sicriul va fi dus în Noua Catedrală și va avea loc ceremonia religioasă a îngropării, care va avea caracter strict privat. #Mihai I