Dintre persoanele asistate, doar 35 au fost transportate la spital pentru investigații medicale de specialitate, celelalte reprezentând afecţiuni minore, gestionate pe loc de către medici și pompieriau transmis reprezentanții ISU Cluj presei.

ISU Cluj și Direcția de sănătate publică au implementat Punctul Medical Avansat, respectiv Planul Alb

Pe durata desfăşurării Untold, ISU împreună cu UPU-SMURD Cluj au activat în interiorul zonei delimitate pentru festival un spital mobil, denumit Punctul Medical Avansat. Zilnic, circa 150 de pompieri-salvatori alături de medici, asistenți și paramedici voluntari, au fost mobilizați pentru a putea reacționa în cazul producerii unor incidente.

Anunțuri
Anunțuri

În perioada premergătoare festivalului, Direcția de Sănătate a cerut spitalelor din municipiu să pună în funcțiune așa-numitul Plan alb, prin care se urmărea ca 80% dintre paturi să fie libere, în caz de nevoie. Spitalul Clinic Județean de Urgență a reușit să elibereze însă doar 50% dintre paturi, afirmă directoarea Costin Monica pentru pressone.ro.

Participare record la Untold, Clujul împărțit între pro și contra

La festivalul #Untold, care s-a desfășurat între 4 şi 7 august la Cluj-Arena, au participat și circa 30.000 de turiști străini. Numai în prima zi de festival au fost înregistrați 75.000 de spectatori. Pe întreaga sa durată, organizatorii au raportat peste 300.000 de bilete vândute, însă numărul real de spectatori se învârte undeva la 120.000 de persoane.

Cu toate că a doua ediție a festivalului s-a bucurat de un succes chiar mai mare decât prima, Untold a reușit să împartă Clujul în două: cei implicați în organizarea festivalului și clujenii participanți la spectacol, pe de o parte, versus cei deranjați de aglomerația din oraș și de îngrădirea accesului în zona festivalului.

Anunțuri

Deși contestatarii au fost destul de vocali pe rețelele de socializare, cerând ca următoarele ediții ale festivalului să se organizeze în afara orașului, la dispeceratul Poliției locale și pe Telefonul primarului 984 au fost înregistrate în cele patru zile de festival doar 25 de apeluri cu reclamații. #urgenta #medicina