Jocul video pentru dispozitivele mobile Pokémon Go a devenit în scurt timp unul dintre fenomenelor mondiale din rândul tinerilor. Acesta a fost lansat oficial în Statele Unite ale Americii, Australia şi Noua Zeelandă în 6 iulie anul acesta, iar apoi în aproape toată lumea. Acesta a fost dezvoltat de compania Niantic şi este disponibil pentru sistemele #Android şi iOS. Pokémon Go este gratuit pentru descărcare, dar jucătorii au posibilitatea de a achiziţiona diferite iteme contra cost.

Jocul face parte din franciza Pokémon care este deţinută de compania Nintendo şi succesul acesteia este întrecut doar de franciza Mario, deţinută de aceeaşi companie.

Anunțuri
Anunțuri

Pokémon a fost creat în 1995 de către Satoshi Tajiri. În acest moment există jocuri video, boardgames, manga-uri, animeu-uri (benzi desenate şi desene animate în stil japonez), jucării şi cărţi. Premisa acestei lumi virtuale se învârte în jurul unor creaturi cu abilităţi excepţionale, care însumează un număr total de 721 de tipuri. Acestea sunt prinse, colecţionate şi antrenate pentru a evolua şi a se duela în scop recreativ, coordonate fiind de antrenorul lor. În Pokémon Go, scopul este cel de a colecţiona cei 151 de pokémoni originali.

Spre deosebire de alte tipuri de jocuri care nu necesită deplasarea fizică, acesta se încadrează în categoria de jocuri Augmented Reality (t.n. realitatea augmentată) ce presupune ca jucătorii să exploreze împrejurimile locului în care locuiesc şi să captureze fiinţele virtuale.

Anunțuri

Acest lucru este posibil datorită camerei telefonului şi a unui sistem GPS preinstalat. Utilizatorii îşi crează un avatar (profil), iar apoi le este generată o hartă cu ajutorul GPS-ului. În momentul în care se află în apropierea unui pokémon, telefonul vibrează iar pe ecran, având în fundal imaginea reală, apare un pokémon ce poate fi capturat. Diferite tipuri de pokémoni se pot găsi în spaţii legate de specificul acestora. De exemplu, pokémonii de apă se pot găsi în zone cu apă, pe când cei de iarbă în spaţiile verzi. Pe lîngă pokémoni, jucătorii pot găsi PokéStops, adică locaţii din care pot cumpra iteme sau PokéGyms unde se pot duela pentru titlul de campion al sălii.

Implicaţiile sociale sunt evidente. La lansarea jocului, a fost recenzii mixte. Pe de o parte au fost luate în considerare beneficiile pentru jucători. Acestea ar consta din încurajarea exerciţiului fizic, reducerea anxietăţii şi depresiei prin interacţiunea cu ceilalţi participanţi. Pe de altă parte, deşi pe site-ul oficial e recomandat ca jucătorii să nu se joace în momentele în care conduc, se află pe bicicletă sau se află antrenaţi în alte activităţi ce necesită atenţie, incidentele nu au întîrziat să apară.

Anunțuri

O tânără din Wyoming a descoperit un cadavru jucînd Pokémon Go, un domn a devenit proprietarul unui PokéGym, pentru că aplicaţia a transformat proprietatea sa într-un loc de întâlnire a celor care jucat şi erau direcţionaţi de către aplicaţie, iar biserica Westboro Baptist Church, cunoscută fiind pentru homofobia promovată de comunitatea ce o compune, a devenit prin intermediul aplicaţiei un PokéGym şi a intrat într-un conflict virtual cu un utilizator pro LGBT pentru recîştigarea sălii. Au fost raportate şi un număr accidente rutiere având ca şi cauză principală neatenţia jucătorilor. A fost raportată chiar şi o persoană care a renunţat la slujbă pentru a deveni antrenor de Pokemon Go.

În mai puţin de trei săptămîni, aplicaţia a devenit mai populară decît Snapchat, #Twitter, Tinder, Instagram şi Facebook. Poliţia Română a recomandat pe pagina de Facebook şoferilor să respecte legile de circulaţie chiar dacă se joacă Pokemon Go.

 În aceste condiţii, nu putem decât să aşteptăm şi să vedem ce beneficii sau neajusuri ar mai putea aduce acest fenomen global.