Într-o perioadă în care #Biserica e pusă la zid de opinia publică pentru opulenţa pe care nu pregetă niciun moment să o afişeze, iată că mai sunt şi înalte feţe bisericeşti care se gândesc la semenii lor şi pun Biserica în slujba enoriaşilor săi, aşa cum de altfel e foarte normal să se întâmple. Este şi cazul IPS Ioan Selejan, Mitropolitul Banatului, cel care, din banii Bisericii a cumpărat o casă pentru o #familie greu încercată de soartă.

Totul a început, după cum scrie pressalert.ro, în perioada sărbătorilor pascale, atunci când mai multe feţe bisericeşti avându-i în frunte pe IPS Ioan au vizitat Penitenciarul "Popa Şapcă" din Timişoara şi au cerut deţinuţilor cu probleme sociale adresele pentru a aduce puţină bucurie în sufletele celor ce-i aşteaptă acasă.

Anunțuri
Anunțuri

Între cei care au fost de acord să le dea reprezentanţilor Mitropoliei Banatului adresa unde locuiau soţia şi cei patru copii ai săi, toţi mai mici de 10 ani, a fost şi un deţinut care a fost condamnat la 3 ani şi 4 luni pentru că s-a urcat la volan fără a avea permis de conducere.

Înainte de Paşti, atunci când reprezentanţii Bisericii s-au dus acasă la acesta, au constatat cu stupoare că acesta nu prea avea ... casă. "Atunci mi-a venit ideea să le asigurăm celor patru copii o casă", spune IPS Ioan Selejan. Întreaga sumă de bani pentru cumpărarea casei a fost scoasă din vistieria Mitropoliei Banatului, iar astăzi a fost semnat contractul de vânzare-cumpărare. Mitropolitul a mulţumim şi conducerii Penitenciarului Timişoara pentru că i-a permis deţinutului să fie prezent pentru a semna în faţa notarului, ca proprietar al casei.

Anunțuri

"Nu vrem să spunem în ce localitate este casa, pentru că ne dorim ca familia să poată să se poată muta acolo liniştită după ce o vom restaura. Acest lucru ar putea să mai dureze 2-3 săptămâni", a continuat înaltul prelat al Mitropoliei Banatului. Singurul lucru pe care IPS Ioan a vrut să-l dezvăluie a fost că în localitatea unde a fost cumpărată casa există şcoală, astfel că cei mici vor putea, de la toamnă, să frecventeze cursurile acesteia. #Scoala