Ambasada Marii Britanii de la București informează că guvernul de la Londra, are aceleași așteptări de la celelalte state unde se află cetățeni britanici, adică protejarea acestora. Statutul cetățenilor ca și drepturile ce li se cuvin tuturor străinilor care muncesc pe teritoriul Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei de Nord rămâne același, practic ele nu se schimbă în urma referendumului care a avut loc pe data de 23 iunie, a mai specificat ambasada.

Condițiile rămânerii pe teritoriul UK sunt de fapt cele pe care conaționalii noștri de acolo le știu deja dar e bine să le reamintim, conform informării sosite prin reprezentanța diplomatică Uk din România.

Anunțuri
Anunțuri

Iată-le:

Cetățenii care locuiesc și muncesc legal de minim 5 ani în UK, neîntrerupt, au dreptul automat la rezidență (reședință) permanentă. Nu există în acest moment cerințe suplimentare de prezentare a altor documente în plus pentru confirmarea acestui statut.

Cetățenii străini, deci inclusiv românii, care muncesc și locuiesc legal de minim 6 ani, tot fără întrerupere, au dreptul legal de a cere cetățenia britanică, deci pot alege această opțiune. Este condiția eligibilă pentru a face acest pas, dacă se dorește.

Cât despre cetățenii de altă naționalitate decât cea britanică, cei care au mai puțin de 5 ani de când lucrează și locuiesc în UK, aceștia de asemenea nu au nimic de suferit privind statutul lor. "Politicile şi procesele guvernamentale nu s-au modificat pentru cei care vor decide să aplice pentru un certificat de înregistrare. Toate aplicaţiile vor fi procesate la fel ca până acum. Dacă doresc să obţină drept de reşedinţă pe teritoriul Marii Britanii, membrii familiilor extinse ale cetăţenilor Uniunii Europene trebuie să aplice tot ca până acum pentru certificatul necesar, adică de înregistrare și numai dacă sunt cetăţeni UE ori un card de reşedinţă în cazul în care  ei nu pot dovedi că sunt cetăţeni ai Uniunii Europene", informează Ambasada Marii Britanii din România, citată ieri de gandul.info.

Anunțuri

Își păstrează valabilitatea și accesul restricționat, în anumite condiții pe teritoriul Uk. Ele se aplică în următoarele cazuri: Dacă nu au un drept de reședință obținut pe cale legală, dacă constituie vreo amenințare sau e suficient de gravă pentru a obliga autoritățile britanice să recurgă la restricția accesului în Regat și dacă se abuzează de drepturile liberei circulații, în conformitate cu normele U.E.

Important: #Marea Britanie rămâne membru al UE pe parcursul procesului de ieșire din Uniune, care poate dura minim 6 ani, adică doi ani până la negocierea procedurilor și alți posibili 4 pentru încheierea de acorduri ori aprobări posibil necesare ale parlamentelor țărilor membre, potrivit declarației ministrului de externe de la Londra.

Guvernul Marii Britanii vine prin precizările sale în întâmpinarea cererii de informații ale țărilor care au un numeric mare de cetățeni ce lucrează legal în Uk. Dealtfel, președintele României, Klaus Iohannis și omologul său polonez, au decis să colaboreze îndeaproape pentru protejarea cetățenilor români și polonezi, aflați deja în Regat.

Anunțuri

#Uniunea Europeana #Romani de pretutindeni