Călin Popescu Tăriceanu, copreședintele ALDE, se alătură lungului șir de penali ai României. Aceste „victime” ale justiției, cum se consideră oamenii care ne conduc și care își bat joc de noi în fiecare zi, crezându-ne proști și orbi. Aceștia își plâng de milă pe la televiziunile aservite de câte ori au ocazia, îndobitocind milioane de români, care îi votează parcă legați la ochi și cu dopuri în urechi, la fiecare patru ani. 

Fostul premier Călin Popescu Tăriceanu, plecat din PNL în condiții nu tocmai amiabile, și-a facut propriul partid. Între timp, el a muncit în „interesul" cetățenilor pe care ar trebui să îi reprezinte și s-a implicat în retrocedări.

Anunțuri
Anunțuri

Inculpatul Călin Constantin Anton Popescu Tăriceanu a fost trimis în judecată de #DNA, pentru mărturie mincinoasă alături de Marian Marius Dorin.

El a fost martor într-un dosar instrumentat de justiție, în care era vorba despre retrocedarea ilegală a unei suprafețe din pădurea Snagov și a Fermei Băneasa. În calitatea sa de martor, Călin Popescu Tăriceanu a declarat că nu a avut cunoștință de retrocedarea către Paul al României a unor suprafețe de teren în Băneasa și în Snagov. De asemenea, a mai mințit că nu știe nimic despre implicarea inculpaților Tal Silberstein, Moshe Agavi, Beny Steinmetz precum și a altor persoane în procedurile de retrocedare.

Președintele Senatului a mai mințit, de asemenea, și în legătură cu relațiile avute cu inculpații Tal Silberstein, Remus Truică și Dan Cătălin Andronic.

Anunțuri

Acesta i-a ajutat pe inculpați cu relațiile/legăturile avute, facilitându-le tranzacțiile.

A mai mințit și în legătură cu faptul că nu l-a introdus în lumea oamenilor politici din România, astfel deschizându-i uși pentru a-i facilita afacerile.

În data de 18 mai, Prințul Paul, Remus Truică și alte 20 de persoane au fost trimiși în judecată în dosarul retrocedarii ilegale a 47 de hectare din zona Pădurii Snagov și a Fermei Băneasa.

Celălalt partener de suferință, Marian Marius Dorin, a mințit și el la rându-i în legătură cu angajarea lui Marius Marcovici Andrei, în calitatea de consilier personal în cabinetul lui Călin Popescu Tăriceanu, pe vremea când acesta din urmă ocupa funcția de Premier al României, ca urmare a unei întelegeri făcute între Tăriceanu și Tal Silberstein.

Marian Marius Dorin a mai mințit și că nu are habar despre activitatea prestată de Marius Marcovici, deși în cercurile politice se știa că Marcovici este omul de încredere al lui Tal Silbestein.

Astfel, dosarul a fost trimis spre judecare Înaltei Curți de Casație și Justiție. #Calin Popescu Tăriceanu #Coruptie