Un studiu alarmant al Institutului Naţional de Statistică arată că România riscă să fie depopulată în doar 219 ani. Concluziile au fost făcute după ce specialiştii Institutului au constatat că, în primele cinci luni ale anului curent, au decedat peste 37.500 de persoane, în timp ce natalitatea în România se află la un nivel extrem de redus. Realizatorii raportului susţin că, dacă se va continua în acelaşi ritm, peste două secole în România nu vor mai fi locuitori.

Cele mai grave probleme ce ţin România într-un continuu declin demografic sunt lipsa de a inters a tinerilor faţă de o familie cu copii. Totodată, în societatea românească rata fertilităţii este în descreştere, această tendinţă fiind prezentă la nivel european, în general.

Anunțuri
Anunțuri

 

Populaţia pe care ţara noastră o pierde anual depăşeşte chiar şi numărul cetăţenilor unui oraş precum Mangalia. Viteza cu care România este „pustiită” pare impresionantă şi pentru specialiştii din domeniu, care au arătat că aceasta este de 248 de ore pe zi.

Experţii în parenting declară că vina este atât a femeilor, cât şi a bărbaţilor. În ultimele decenii, oamenii au devenit tot mai preocupaţi de carieră şi de grija de a avea un trai mai bun. Totodată, aceştia declară că statul nu încurajează suficient de mult natalitatea, iar părinţii, decât să suporte povara neajunsurilor, preferă să trăiască în concubinaj, fără a avea copii. Pe lângă asta, experţii fac o paralelă cu alte state din UE, precum Olanda, unde programul este flexibil inclusiv pentru proaspeţii tătici. Aici natalitatea este la un nivel destul de ridicat. 

Specialiştii precizează că dacă nu vor fi luate măsuri în ceea ce priveşte natalitatea în România, în anul 2100 ţara noastră va număra 13 milioane de locuitori.

Anunțuri

Schimbările inevitabile ar trebui făcute în ceea ce priveşte beneficiile proaspeţilor părinţi, în domeniul social, sanitar şi educaţional. Tot statistica experţilor arată că regiunile ţării care ar avea cel mai mult de suferit sunt Oltenia, Muntenia, Dobrogea şi Moldova. Acestea riscă să piardă un milion şi jumătate din populaţie

În ultimii ani, acest fenomen s-a răspândit în mai multe state din Europa, în special în cele care nu au un sistem bine struturat în ceea ce priveşte sporirea natalităţii.  #Uniunea Europeana #Romani de pretutindeni