Duminică seară, în jurul orei 21:00, în timp ce un tată şi fiul său mergeau spre casă cu autobuzul 33 din Cluj - Napoca, cel mic în vârstă de 5 ani, a aţipit pe scaunul pe care se afla, iar tatăl său, nesesizând acest lucru, a ieşit lasându-l pe cel mic în urmă. După câteva staţii de mers, cel mic s-a trezit, iar când a observat că este singur, a început să plângă alertându-i pe ceilalţi pasageri din autobuz. În acel moment, în mijlocul de transport în comun, se afla un poliţist ce se deplasa către serviciu. Acesta la abordat cu blândeţe pe cel mic, câştigându-i astfel încrederea şi reuşind să afle numele său, vărsta şi faptul că tatăl său l-a uitat pe scaun după ce a aţipit.

Anunțuri
Anunțuri

Neştiind să-i spună unde locuieşte, poliţistul i-a întrebat pe oamenii din jur dacă îl cunosc pe cel mic sau pe părinţii săi. Dat fiind că n-a avut sorţi de izbândă cu iniţiativa sa şi nereuşind ca măcar să afle vreun indiciu despre cel mic, fără să stea pe gânduri, omul legii l-a luat cu el la sediul Poliţiei Locale, încercând să-i identifice părinţii. A luat legătura şi cu celelalte secţii de poliţie din municipiu, în cazul în care cineva raportează dispariţia minorului.

Cum era de aşteptat, după numai câteva ore, părinţii copilului s-au dus la Secţia 3 de Poliţie, anunţând dispariţia fiului lor. Aceştea au declarat că tatăl lui nu l-a mai vâzut pe scaunul din spatele său din autobuz şi a coborât, lasându-l pe cel mic în urmă. La scurt timp după ce a coborât din autobuz, tatăl a observat lipsa lui şi a început să-l caute fără încetare prin împrejurimi, fără ca măcar să se gândească că acesta se află încă în autobuzul în care a călătorit cu puţin timp în urmă.

Anunțuri

După tot şocul trăit, într-un final, părinţii s-au reunit cu fiul lor de 5 ani. Tatăl a primit o amendă din cauza neatenţiei sale, fapt ce putea pune în pericol viaţa celui mic, dacă ofiţerul legii nu se afla în locul potrivit la momentul potrivit. Cel mic se află în siguranţă, dar cu certitudine, nu va uita prea curând spaima prin care a trecut din cauza neatenţiei părintelui său. #familie #Politie