Oficialii Guvernului de la Londra au hotărât că votul britanicilor pentru ieşirea Marii Britanii din UE nu poate fi ignorat, iar în cel mai scurt timp vor fi efectuate toate procedurile în acest sens. Mai mult decât atât, deja a fost comunicată publicului data la care Marea Britanie ar putea ieşi efectiv din Uniunea Europeană. Potrivit ministrului britanic al Comerţului Internaţional, Liam Fox, începând de la 1 ianurie 2019, britanicii nu se vor mai regăsi printre statele membre ale UE.

Cea mai grea lovitură britanicii o vor da statelor cu care au încheiate acorduri bilaterale de liber schimb, întrucât le va fi afectată sustenabilitatea economică. Liam Fox, ministrul care stă în fruntea instituţiei direct responsabile de legăturile economice ale Marii  Britanii cu alte state, a precizat că, deşi nu vor mai exista câteva acorduri bilaterale de liber schimb, în cel mai scurt timp va identifica alţi parteneri de încredere pentru ţara sa.

Anunțuri
Anunțuri

Ministrul a mai declarat pentru publicaţia Sunday Times că îşi propune ca până în anul 2019, #Marea Britanie să aibă peste zece acorduri de liber schimb cu alte ţări. Liam Fox a trecut chiar la implementarea unor paşi concreţi pentru realizarea acestora, urmând ca săptămâna viitoare să efectueze o vizită de lucru în SUA.

Printre ţările cu care s-a discutat despre posibile acorduri de liber schimb se numără Australia şi Canada. Informaţia că în cel mai scurt timp Marea Britanie şi Australia vor avea încheiate acorduri bilaterale a fost confirmată şi de noul prim-ministru al britanicilor, Theresa May, după ce s-a întâlnit cu omologul său australian, Malcolm Turnbull. Considerând această întâlnire ca fiind una de succes, Theresa May a menţionat că Brexitul poate funcţiona numai în favoarea Marii Britanii.

Anunțuri

Pentru ieşirea definitivă a Marii Britanii din blocul comunitar ar trebui activat articolul 50 din Tratatul de la Lisabona, potrivit căruia se poate declanşa retragerea unui stat din UE. Totuşi, premierul britanic a declarat că nu va efectua acest pas până la sfârşitul anului curent, în contextul în care Comisia Europeană insistă ca Guvernul de la Londra să iniţieze în cel mai scurt timp acest demers.

 

  #BREXIT