Lupta anticorupție, dusă de mai multe state ale lumii, a fost subiectului un amplu articol publicat în prestigioasa revistă The Economist. Articolul pleacă de la cazul extrem de mediatizat în ultimul timp al Hexi Pharma, publicația precizând că modul în care au acționat autoritățile judiciare din România este un bun exemplu de luptă anticorupție.

Autorul articolului vorbește, în textul publicat vineri și citat de digi24.ro, despre existența în România a unei adevărate „cleptocrații, dominată de infracțiuni de corupție”. În acest context, modul în care s-a acționat în cazul Hexi Pharma este un adevărat exemplu de luptă împotriva corupţiei.

Anunțuri
Anunțuri

„Scandalul a ajuns în atenţia jurnaliştilor de investigaţie, iar autorităţile au reacţionat extrem de prompt, deschizând anchete ample. Este, de altfel, o dovadă că sistemul de justiție din România este independent, cale pe care a apucat de când România este membră a UE. O amplă anchetă derulează și Direcția Națională Anticorupție, a cărei șefă, neobosita Laura Codruța Kovesi, a fost reconfirmată în funcție de șeful statului, cel care militează pentru această luptă împotriva marilor corupți”, scrie publicația americană.

Publicația nu ezită să amintească și faptul că în 2015, instituția condusă de Laura Codruța Kovesi a trimis în judecată peste 1.250 de oameni importanți din politica românească, ajutând chiar la schimbarea unui premier. Autorul articolului merge mai departe și explică și de ce oamenii au tendința de a considera că lucrurile merg din ce în ce mai prost când văd derulându-se sub ochii lor această luptă anticorupție, când de fapt lucrurile stau exact invers.

Anunțuri

„Aici putem vorbi despre un paradox actual: oamenii conștientizează despre existența corupției abia după ce se iau primele măsuri împotriva ei. Mulți dintre ei consideră că lucrurile merg din ce în ce mai prost, când de fapt lucrurile sunt pe un făgaș normal, de curățare a societății de oamenii corupți”, notează autorul articolului.

Mesajul transmis de autor este unul extrem de clar: „Într-o societate românească plină de scandaluri, atât societatea civilă, cât mai ales mediul economic, și mă refer aici la investitorii străini ar trebuie să se bucure de măsurile luate de #DNA. Când infractorii sunt puși la zid și aduși în fața opiniei publice, înseamnă că lucrurile merg normal”, se mai arată în articolul apărut în The Economist.

Articolul apărut vineri în The Economist analizează corupția din mai multe țări, printre care Brazilia, China sau Guatemala, dar și din România. Autorul notează că în mod total greșit țările sunt considerate corupte pentru că autoritățile judiciare ale statelor respective iau măsuri radicale împotriva acestui fenomen. 

„Această senzație nu este nouă pentru cei care cunosc bine istoria americană și britanică.

Anunțuri

Ambele țări au avut probleme similare cu corupția și au fost privite de mulți drept alunecoase, undeva pe la sfârșitul secolului al XVII-lea. Toți se întreabă acum dacă și mișcările progresive, menite să facă ordine, vor determina și țări precum Brazilia, Guatemala sau România să urmeze aceeași cale”, se întreabă retoric autorul articolului.  #Laura Codruta Kovesi #Hexi Pharma