O aplicaţie pentru smartphone a fost lansată de Guvernul francez cu câteva zile înainte de startul #EURO 2016. De asemenea, autorităţile din Franţa au emis şi o avertizare privind o criză majoră de #terorism, conform agenţiei de presă France-Presse.

Aplicaţia pentru smartphone va putea fi descărcată gratuit atât în limba franceză cât şi în engleză. Ministerul de Interne din Hexagon precizează că această aplicaţie va completa sistemul existent de alerte şi, în plus, va permite fiecărui posesor de smartphone să fie atenţionat "în cazul unei suspiciuni de atentat sau eveniment excepţional". În această categorie intră atât avertizările privind un atentat terorist cât şi cele ale unui posibil atac nuclear sau avertizări privind ruperea unui baraj.

Anunțuri
Anunțuri

Singura condiţie pentru ca alerta să funcţioneze la parametri optimi este aceea ca utilizatorul să accepte să fie localizat

În cazul unei ameninţări, cel care va declanşa alerta ce va ajunge pe telefoanele utilizatorilor va fi prefectul provinciei în care are loc evenimentul. Şeful internelor, Bernard Cazeneuve, spune că aplicaţia va permite ţinerea la curent a populaţiei cu orice ameninţare, de orice natură ar fi aceasta. În plus, utilizatorii vor primi pe smartphone sfaturi din partea autorităţilor despre ce trebuie să facă în funcţie de natura fiecărei ameninţări.

Realizarea acestei aplicaţii a fost decisă după evenimentele care au îndoliat capitala franceză anul trecut, în noiembrie. Premierul Franţei, Manuel Valls, a anunţat intenţia realizării acesteia, stabilind ca termen limită pentru finalizarea ei Campionatul European de Fotbal.

Anunțuri

Pe de altă parte Ministerul Afacerilor Externe din România face un apel la suporterii care vor fi prezenţi la Euro 2016 să respecte toate indicaţiile autorităţilor, atât cele privind securitatea şi siguranţa pe stadioane, cât şi în afara arenelor sportive. MAE anunţă toţi suporterii că în zona stadioanelor pe care se vor disputa partidele de la Euro 2016, pe toată perioada Campionatului European vor fi detaşaţi 44 de jandarmi şi poliţişti ce vor purta uniformă sau veste cu însemne distinctive pentru a putea fi uşor reperaţi de românii care vor avea nevoie de ei. #Franta