O elevă de 14 ani din comuna vasluiană Ivești, a reclamat la poliție că a fost agresată sexual chiar în timpul orelor de curs, de niște colegi minori. Potrivit jurnalul.ro abuzul asupra copilei a avut loc vineri 17 iunie, când victima i-a povestit totul bunicii sale. Fata susține că și-a cerut voie de la ore să meargă afară să bea apă iar acolo a avut loc întreaga poveste.

Inspectoratul de Poliție Județean Vaslui dar și Inspectoratul Şcolar Vaslui, au demarat o anchetă privind acuzațiile aduse de elevă. Conform sursei atât  ISJV cât și reprezentanții Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională, vor merge la școala din Ivești pentru a vedea cu adevărat ce s-a întâmplat acolo.

Anunțuri
Anunțuri

Inspectoratul Şcolar urmează să stabilească cine sunt vinovații pentru acest #abuz având în vedere că directorul școlii nu a anunțat incidentul care a avut loc vineri în timpul orelor de curs, timp în care eleva trebuia să fie prezentă în clasă. Bizar este faptul că nimeni nu a observat că fata întârzie, având în vedere că şi-a cerut voie să meargă să bea apă.

Ștefan Șofronie, responsabilul cu relațiile mass-media din IPJ Vaslui, susține că  în momentul de față autoritățile cercetează acest caz, iar în zilele următoare, minora va fi supusă unui control ginecologic pentru a se stabili dacă a fost abuzată sexual sau nu. Din primele cercetări ale autorităţilor rezultă că tânăra a fost luată cu forța de mai mulți elevi dar a fost abuzată doar de doi dintre aceștia.

Minora trăia împreună cu bunica ei, deoarece părinții se aflau la muncă în străinătate.

Anunțuri

Reprezentanții Centrului Județean de Resurse și Asistență Educațională vor stabili dacă victima are nevoie de consiliere psihologică.

Victima speră ca după terminarea anchetei, autoritățile să i-a măsuri drastice privind pedepsirea colegilor violatori. 

Dacă acuzațiile fetei sunt reale, agresorii riscă să plătească scump pentru fapta comisă. Autorităţile nu au oferit mai multe informații despre presupușii violatori și nici nu au dat publicităţii numele acestora. #Violenta #Scoala