Andreea Diana Oaidă ar fi trebuit să participe la examenul de #Bacalaureat, dar a fost condusă astăzi pe ultimul drum, alături de mama şi bunicul său, toţi trei victime ale tragicului #Accident produs duminică în apropierea localităţii Mihai Viteazu din judeţul Constanţa.

Cei trei se întorceau dintr-o mini-vacanţă pe care şi-o luaseră înainte ca singurul copil al familiei să participe la "examenul maturităţii". Din păcate n-a mai ajuns la el pentru că duminică seara, maşina condusă de mama ei a fost implicată într-un accident în care şi-au pierdut viaţa trei dintre cei patru ocupanţi ai maşinii, singura care a scăpat cu viaţă, dar e în stare gravă în spital fiind bunica fetei.

Anunțuri
Anunțuri

Imediat după aflarea teribilei veşti mesajele colegilor au invadat, la propriu, contul de #Facebook al fetei, cu toţii exprimându-şi regretul pentru dispariţia prematură a tinerei, la doar 18 ani. "Un înger şi-a luat zborul de lângă noi", a scris unul dintre colegii tinerei. "Plâng fără să mă pot opri. Unde eşti, puiule? Cu cine voi mai râde eu fără suflare?", a scris o altă colegă.

Ultima postare pe contul de socializare a fost făcută sub hashtag-ul "familytime" şi o înfăţişează pe Andreea zâmbitoare pe o barcă, în vacanţa petrecută cu apropiaţii, aceiaşi alături de care a plecat azi pe ultimul drum. Slujba a fost oficiată la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța, de Î.P.S. Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, după care cortegiul funerar s-a oprit şi în faţa Colegiului Mihai Eminescu, acolo unde a învăţat Andreea, fata care a terminat clasa a XII cu media peste 9,50 obţinând premiul întâi.

Anunțuri

Făcea parte din echipa de baschet a şcolii cu care an de an a obţinut rezultate remarcabile, după cum scrie Ziua de Constanţa.

Din nefericire, un caz similar s-a produs în aceeaşi zi, în judeţul Tulcea, unde o altă tânără de 18 ani născută în Buzău şi-a pierdut viaţa într-un grav accident rutier după ce, din cauza vitezei şi a experienţei în şofat de doar câteva săptămâni, a intrat cu maşina într-un copac de pe marginea drumului ce leagă Niculiţel de Isaccea.