O situație de-a dreptul ciudată s-a întâmplat zilele trecute la Coșoveni, în județul Dolj, acolo unde o româncă a încercat să justifice cheltuirea unei sume imense de bani cu autorul poliției. Conform jurnaliștilor de la Jurnalul Național, pe data de 28 mai, Daniela P. a sunat la numărul de urgență 112 și a anunțat că hoții i-au furat nu mai puțin de 29.300 de euro din autoturismul personal. Aceasta le-a spus celor de la poliție că-și parcase mașina în fața unui bar din comuna Leu, acolo unde își are casa mama acesteia.

Femeia, în vârstă de 32 de ani, a așteptat apoi venirea polițiștilor la așa zisul loc al furtului pentru a se rezolva situația.

Anunțuri
Anunțuri

Conform cercetărilor făcute în prima fază de polițiști a rezultat că Cuma de aproape 30.000 de euro fusese strânsă de soțul ei care muncește de mai mulți ani în străinătate pentru a-i asigura familiei sale o viață mai bună.

Din păcate pentru ea polițiștii nu au crezut-o pe cuvânt și au încercat să afle mai multe detalii despre așa zisul furt. Luată la bani mărunți femeia a început să ofere declarații contradictorii atât cu referire la traseul parcurs cât și la modul în care a ajuns să depoziteze o sumă atât de mare de bani în mașina personală.

Mai mult, declarațiile date de mama femeii și de soțul acesteia s-au bătut cap în cap și polițiștii au început să aibă serioase îndoieli referitoare la furtul reclamat de femeie. După ce au analizat mai bine situația, aceștia au reușit să o convingă pe femeie să spună adevărul.

Anunțuri

Și femeia a mărturisit tot. Bărbatul ei, care muncise ani de zile în străinătate, îi trimisese constant bani acasă și de curând, se întorsese în țară. Când a ajuns i-a cerut femeii o parte din zecile de mii de euro pe care le muncise ca să cumpere o mașină. Singura problemă este că doamna cheltuise nu mai puțin de 30.000 de euro pe haine, încălțăminte și alte accesorii de lux așa că banii se duseseră cu toții.

A inventat povestea cu furtul banilor și a încercat să scape cu basma curată dar din păcate pentru, povestea nu a ținut. Polițiștii au amendat-o pentru că a sunat degeaba la 112 și a indus autoritățile în eroare.

" Poliţiştii au ajuns la concluzia că persoanei în cauza nu i-a fost sustrasă nicio sumă de bani, iar cu ocazia reaudierii acesteia s-a concluzionat că a sesizat poliţiei furtul banilor întrucât anterior cheltuise toată suma fără acordul soţului", a declarat miercuri, 1 iunie, Amelia Barbu, purtătorul de cuvânt al poliției doljene.

 Acum urmează să vedem care va fi reacția bărbatului care s-a spetit printre străini pentru a strânge zeci de mii de euro pe care nevasta sa i-a cheltuit pe pantofi și haine. #Romani de pretutindeni #Politie