Un #Accident de o gravitate deosebită s-a produs acum cinci zile în Craiova, pe strada Constantin Brâncoveanu, însă imaginile absolut şocante au fost date publicităţii abia azi.

Conducătorul bolidului, Eugen Stănucă, un tânăr elev de doar 18 ani, obţinuse permisul de conducere în urmă cu doar o lună. Şoferul, domiciliat în comuna doljeană Giubega, a pierdut controlul vehiculului, a băgat în service tei autoturisme parcate regulamentar şi în #Spital trei oameni care nu au mai avut absolut nicio şansă de scăpare din calea vitezomanului începător.

Imaginile surprinse de o cameră de supraveghere instalată de proprietarul unei terase aflată în zona producerii tragicului eveniment rutier, arată cum cele trei viitoare victime, un bărbat şi două femei, dintre care una mai în vârstă, încearcă să treacă strada printr-un loc nemarcat.

Anunțuri
Anunțuri

Se asigură temeinic şi după ce lasă să treacă două vehicule, pentru că nu mai era niciun pericol, trec drumul cu două benzi. Din imagini, se pare că una dintre maşinile avariate este chiar cea în care urmau să se urce pentru a părăsi locul carnagiului. La câteva secunde după ce aceştia reuşesc să ajungă la maşina personală, se vede cum din partea stângă se apropie cu mare viteză un vehicul de culoare albă, al cărui şofer pare să fi pierdut controlul volanului. Aceasta intră pe contrasens şi într-un nor de praf loveşte prima din cele trei maşini avariate, un Opel, se pare, după care se roteşte la 180 de grade şi spulberă încă două Dacii odată cu cei trei pietoni.

După cum scrie Adevărul, martorii au sunat imediat la 112, iar victimele au fost duse la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă din Craiova, însă pentru bătrâna de 74 de ani, medicii nu au mai putut face mare lucru, aceasta stingându-se la scurtă vreme de la producerea accidentului.

Anunțuri

Poliţiştii i-au întocmit tânărului şofer dosar penal pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă, urmând ca acum, pe baza imaginilor, să stabilească viteza cu care tânărul de 18 ani circula în momentul producerii impactului. #Politie