Conducerea Spitalului de Urgenţă Floreasca din Bucureşti este urmărită penal după ce Corpul de Control al ministrului sănătăţii a sesizat Parchetul cu privire la nefuncţionarea unităţii speciale pentru arşii mari.

De asemenea, tot Corpul de Control a sesizat şi Agenţia Naţională pentru Achiziţii Publice în vederea demarării unor verificări a procedurilor de achiziţie, existând suspiciunea că acestea nu au fost efectuate corect şi chiar că nu s-a respectat legislaţia.

Corpul de Control spune că nu este normal ca proiectul să nu fie funcţional nici măcar astăzi, ca personalul să lipsească iar unele saloane să fie folosite ca şi depozite.

Anunțuri
Anunțuri

De asemenea şi nefuncţionarea sistemului de ventilare şi aer condiţionat ridică grave întrebări corpului de control aşa că specialiştii din minister au considerat că este momentul ca procurorii să se ocupe îndeaproape de situaţia creată la Spitalul Floreasca.

Unitatea a fost realizată cu fonduri europene şi avea ca scop tratarea arşilor mari, cu probleme grave dar ea este nefuncţională şi astăzi, deşi fostul ministru a demis conducerea spitalului chiar pentru acest motiv. #Guvern #Dacian Cioloș #Procuror