Toate persoanele implicate în scandalul dezinfectanților măsluiți ar trebuie date afară din sistem și trimise în fața instanțelor de judecată, crede europarlamentarul #Monica Macovei, citată de jurnalul.ro. Aceasta s-a declarat indignată de faptul că guvernanții pierd inutil vremea cu rapoarte inutile, în loc să treacă la acțiune.

„Chiar nu înțeleg de ce se pierde timpul aiurea cu solicitări de rapoarte peste rapoarte! Chiar nu vede nimeni că lucrurile sunt clare? Toți cei care au greșit, intenționat sau involuntar, trebuie să plece acasă, dar nu doar atât, trebuie să răspundă în fața legilor românești”, spune Macovei.

Aceasta crede că în primul rând ar trebui demiși din start toți directorii de spitale care au avut probleme, la fel cum ar trebui demiși de urgență toți directorii din Ministerul Sănătății care au avut putere de decizie în această chestiune.

Anunțuri
Anunțuri

 

Europarlamentarul nu s-a putut abține să nu facă o paralelă între scandalul dezinfectanților din spitale și tragedia din Clubul Colectiv.

„Și acolo s-au făcut rapoarte peste rapoarte, tocmai pentru a trage de timp. Și acolo lucrurile erau clare, fără echivoc, că mai bine de jumătate dintre victime au murit din cauza bacteriilor din spitalele noastre”, a explicat Monica Macovei, arătând că a stat de vorbă cu câțiva medici din Bruxelles care i-au confirmat că victimele care au ajuns în Belgia erau infectate cu bacterii care nu au mai fost văzute în Europa de ani de zile! #Spital #Colectiv