La şase ani de la dispariţia fulgerătoare a lui Jean Constantin, un alt mare actor al generaţiei de aur a teatrului şi cinematografiei româneşti se zbate între viaţă şi moarte. Este vorba despre Sebastian Papaiani.

Astăzi se împlinesc şase ani de când ne-a părăsit, păşind într-o lume mai bună, Jean Constantin, un actor îndrăgit de toată lumea pentru rolurile sale de pe micile ecrane şi nu numai. Sunt foarte mulţi românii care an de an mergeau pe litoralul românesc şi nu ratau nicio ocazie de a-l vedea pe Nea Jean la "Şatra" în Satul de Vacanţă din Mamaia sau la Grădina de Vară, marele actor reuşind de fiecare dată să ridice sala în picioare cu umorul său de calitate.

Anunțuri
Anunțuri

Ne-au părăsit deja mare parte a actorilor generaţiei de aur, iar azi o veste a căzut ca un trăznet pentru cei ce îndrăgesc scena românească, indiferent că vorbim despre teatru sau film. Maestrul Sebastian Papaiani este internat încă de la începutul săptămânii în secţia de neurochirurgie a Spitalului Universitar de Urgenţă Bucureşti. Potrivit unor surse medicale citate de Agerpres, Sebastian Papaiani, actorul ce în acest an împlineşte opt decenii de viaţă, ar fi suferit luni un accident vascular cerebral. 

După cum anunţă cancan.ro, actorul a fost transportat luni la #Spital, de urgenţă, în stare gravă. Medicii au stabilit că actorul trebuie să rămână sub supraveghere medicală şi l-au internat. Sebastian Papaiani nu se simte deloc bine nici în prezent.

Cel ce i-a dat viaţă lui Păcală s-a născut pe 25 august 1936 la Piteşti.

Anunțuri

După o copilărie în care cochetează cu teatrul de amatori, se înscrie la Institutul de Teatru şi Cinematografie din Bucureşti, de pe băncile căruia iasă în 1960 făcându-şi debutul în "Purgatoriul nr. 5". Primul rol cu adevărat important este cel pe care i l-a oferit Geo Saizescu în 1963, în comedia "Un surâs în plină vară", iar de aici încolo totul e istorie. A jucat mai ales în comedii dar nu a refuzat niciodată rolurile serioase. De amintit sunt peliculele "Păcală", seria "B.D." sau "Toamna Bobocilor", dar şi serialul "Toate pânzele sus" în care a apărut alături de cel pe care îl comemorăm astăzi, Jean Constantin. #Accident #Filme