Un judecător din Aiud a fost atacat miercuri, 11 mai, în sala de judecată de un deținut care apoi s-a automutilat. Vizat a fost chiar președintele completului de judecată, la care pușcăriașul a sărit cu un ciob în timpul procedurii de scoatere a deținuților din sală, informează Adevărul. Din fericire, omul legii nu a pățit nimic, dar imediat după ce l-a atacat, deținutul s-a tăiat cu același obiect, așa că a fost transportat la #Spital. Nici el nu a suferit răni care să-i pună viața în pericol, astfel că a fost încarcerat din nou în penitenciarul Aiud.

Într-un comunicat remis de Curtea de Apel Alba Iulia se precizează faptul că deținutul a reușit să-și provoace ”răni sângerânde”, acesta fiind motivul pentru care a fost trimis de urgență la spital.

Anunțuri
Anunțuri

Chiar dacă judecătorul nu a suferit leziuni și tentativa deținutului a fost una nereușită, pe numele atacatorului a fost deschis un dosar penal și oamenii legii au început deja ancheta.

Deținutul nu este, însă, străin de asemenea fapte, fiind deja condamnat pentru infracțiuni similare. Augustin Varga are 29 de ani și este domiciliat în comuna Cetatea de Baltă. El se află în Penitenciarul Aiud încă din martie 2015 când a fost pronunțată pe numele său prima decizie definitivă de condamnare. A fost cercetat pentru tâlhărie în județul Mureș, iar Curtea de Apel din Târgu-Mureș l-a condamnat la cinci ani de închisoare cu executare. Anul acesta, mai exact pe 21 aprilie 2016 și Curtea de Apel Brașov a pronunțat o sentință definitivă pe numele său, pentru fapte similare de tâlhărie calificată.

El se afla așadar în spatele gratiilor pentru a săvârși o pedeapsă privativă de libertate de șase ani și două luni.

Anunțuri

A decis să conteste la Judecătoria Aiud executarea pedepsei, așa că se afla în sala de judecată pentru primul termen al acestui proces. La finalul înfățișării a decis să sară cu ciobul de sticlă la președintele completului de judecată.

Bărbatul de 29 de ani este cercetat acum de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Alba, de această dată însă, pentru ultraj și tentativă de omor. #Crima