Deși are la dosar aproape 130 de infracțiuni de înșelătorie, Flori Dinu, directorul general al #Hexi Pharma și, totodată, mâna dreaptă a patronului Dan Condrea, a fost plasată în arest la domiciliu de judecătorii din Sectorul 5 al Capitalei, decizia nefiind definitivă, dar executorie. Flori Dinu ajunsese pe mâna procurorilor vineri seara, când a și fost reținută pentru 24 de ore.

Potrivit jurnaliștilor de la Mediafax, capetele de acuzare sunt cele de înșelăciune în formă continuată, dar și de participare improprie la îngreunarea combaterii bolilor.

Procurorii de pe lângă Înalta Curte susțin că mâna dreaptă a lui Dan Condrea știa foarte bine că produsele pe care le distribuia în spitale nu respectă concentrațiile de pe etichete.

Anunțuri
Anunțuri

Oamenii legii mai spun că Flori Dinu deținea controlul asupra vânzărilor pe care Hexi Pharma le făcea și că totul era făcut cu controlul și la dispoziția patronului Dan Condrea.

Cu toate că era conștientă că produsele erau mult diluate, Flori Dinu a continuat să le promoveze prin spitale, inducând asfel în eroare personalul medical din acestea, care le-a achiziționat, în unele cazuri cu bună credință.

Potrivit informațiilor făcute publice ieri de procurori, directorul general al Hexi Pharma ar fi folosit mijloace frauduloase în promovarea acesto produse. Este vorba atât despre aceste etichete mincinoase de pe produsele comercializate, cât și despre oferte false, postate pe site-ul e-licitatii.ro sau trimise direct viitorilor beneficiari.

În cei patru ani în care Flori Dinu, dirijată direct de Dan Condrea a vândut produse neconforme de sute de milioane de lei.

Anunțuri

Prejudiciul stabilit de procurori se ridică la suma de 28 de milioane de lei, el fiind aferent contractelor încheiate în perioada iunie 2012-aprilie 2016.

În probatoriul prezentat de procurori se mai arată că în același interval de timp, personalul medical nu a putut să ia măsurile care se impun pentru lupta împotriva bolilor contagioase, ceea ce, în multe cazuri, a dus la răspândirea necontrolată a acestora.

Procurorii au anunțat deja că au început urmărirea penală și pe numele șefului de producție de la Hexi Pharma, Mihai Leva. Acesta urmează să fie acuzat de complicitate, judecătorii stabilind pentru acesta măsura controlului judiciar.

Cum s-a vehiculat faptul că Flori Dinu ar fi recunoscut că știa de faptul că substanțele sunt diluate, reprezentanții firmei Hexi Pharma au anunțat sâmbătă, printr-un comunicat de presă, că directorul general nu a dat nicio declarație pentru procurori.

„Din discuțiile purtate cu avocații, putem să vă spunem că Flori Dinu nu a dat până acum detalii în nicio instanță.

Anunțuri

În urma unei anchete interne, s-a aflat de la angajații companiei și de la directorul de producție că unele rețete ar fi fost schimbate pentru mai multe produse, dar că diluația se încadra în normele europene de biocizi, iar produsele rămâneau eficiente”, se spune în informarea care a ajuns la presă. În același comunicat se mai arată că Flori Dinu nu a avut ocazia să le spună procurorilor aceste lucruri, dar că le va comunica. #Spital #medicina