La aproape 10 zile de la izbucnirea scandalului dezinfectanților măsluiți din spitalele românești, și la 48 de ore de la publicarea listei cu unitățile sanitare în care s-au găsit probleme, premierul Dacian Cioloș anunță că ancheta administrativă va fi extinsă, iar probele vor fi prelevate periodic, începând de astăzi, în toate spitalele din țară. Prim-ministrul Dacian Cioloș a ținut să precizeze că o atenție deosebită va fi acordată celor 50 de spitale în care s-au găsit probleme la primul control.   

Premierul Dacian Cioloș speră ca prin aceste anchete, angajații din spitale, dar și pacienții, să-și recapete încrederea că produsele folosite pentru dezinfecție sunt eficiente.

Anunțuri
Anunțuri

„Ne vom orienta atât către concentrația acestor substanțe, pentru că de aici a început tot scandalul, dar și pe cât de eficiente sunt ele. De astăzi, reprezentanții Ministerului Sănătății se vor organiza, în așa fel încât să asigure prelevări de probe din toate spitalele din România. Ne vom concentra atenția pe toate substanțele folosite la dezinfecție”, a declarat șeful Guvernului la finalul unei ședințe de urgență de la Palatul Victoria.

Pe de altă parte, tot astăzi vor ajunge la Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Chimie și Petrochimie (ICECHIM) probele extrase din cele 50 de spitale cu probleme de sanitație.

„Am primit asigurări, de la conducerea acestui institut, că angajații își vor concentra toate eforturile, în zilele următoare pentru a verifica acese probe. O vor face cu prioritate absolută, astfel încât până miercuri, cel mai târziu, să primim rezultatele.

Anunțuri

Reprezentanții institutului ne-au asigurat că de miercuri încolo se vor cupa și de probele extrase din celelalte spitale românești”, a mai spus premierul, citat de evz.ro.

Dacian Cioloș a ținut să precizeze că a mai constat și faptul că sunt ceva lacune legislative în ceea ce privește monitorizarea substanțelor dezinfectante din spitale. În acest moment, verificările se fac exclusiv pe documentele emise de producător.

„Am cerut Ministerului Sănătății să se gândească la un proiect de hotărâre care să crească semnificativ pârghiile de control în acest domeniu. Acesta este doar un prim pas în rezolvarea crizei. În viitor, vom veni și cu alte măsuri”, a explicat premierul. 

Acesta a explicat că a dispus deja și urgentarea procedurilor de acreditare a două laboratoare de analize. „Nu este posibil ca în România, aceste substanțe să fie verificate în laboratoare controlate de producătorii lor”, a spus Cioloș.

Premierul a mai precizat că la începutul săptămânii viitoare va demara o serie de consultări cu experți în sănătate, dar și din afara acestui sector, care au ca scop recâștigarea încrederii în acest sistem important al societății românești.

Anunțuri

„Am mai spus-o, dar acum o repet: acest domeniu va fi pentru mine o adevărată prioritate pentru ultimele luni de mandat. Trebuie să găsim toate soluțiile pentru a ameliora condițiile vitrege din acest sistem, iar gândirea trebuie să fie dacă nu termen lung, cel puțin pe termen mediu”, a concluzionat premierul României.  #Spital #Minister #Dacian Cioloș