După ce scandalul legat de dezinfectanții din spitale a explodat în spațiul public și a scos la lumină complicități criminale între Hexi Pharma și instituțiile publice din România, premierul Cioloș pare a fi pus într-o situație în care este obligat să ia măsuri extrem de dure.

Conform celor de la comisarul.ro premierul Cioloș a fost de-a dreptul “îngrozit” când a aflat cu adevărat ceea ce se petrece, de ani buni, în sistemul sanitar din România. Din sursele celor de la Comisarul,  Cioloș a avut reproșuri extrem de dure la adresa șefului SRI și la adresa vicepremierului Dâncu, cel care l-a susținut necondiționat pe fostul ministru al Sănătății.

Anunțuri
Anunțuri

Pe scurt, Cioloș a înțeles că treaba este groasă și a trecut rapid la acțiune. Prima măsură a fost să transmită, prin intermediul Ministerului Dezvoltării Regionale, ordinul ca toate contractele din toate spitalele din România cu firma Hexi Pharma să fie luate la puricat și să-i fie prezentate de urgență rapoarte pe acestă temă. Cioloș vrea să vadă cu ochii lui se pare, modalitatea prin care au fost atribuite aceste contracte, sumele cheltuite și dacă s-a respectat legea.

Al doilea ordin dat de Cioloș s-a adresat direcțiilor de sănătate din toate județele din România care trebuie să trimită de urgență la București date exacte despre toate controalele efectuate în ultimii 3 ani și despre neregulile descoperite. 

Cea de-a treia măsură pe care se pare că Cioloș o ia în calcul este pur și simplu desființarea Ministerului Sănătății și reorganizarea acestuia sub alt nume și structură pentru a încerca eliminarea, dintr-o singură lovitură, a întregului sistem mafiot care pare că stăpânește acest minister.

Anunțuri

Mai mult, premierul a cerut ajutor extern și a solicitat specialiștilor din Marea Britanie să-i pună la dispoziție practica curentă prin care se efectuează controale în Regatul Unit în ceea ce privește infecțiile intraspitalicești și care sunt bacteriile și virușii care pot pune cu adevărat viața pacienților în pericol.

Măsuri extrem de dure care par a fi luate de Dacian Cioloș în contextul în care în România s-a iscat o adevărată revoluție online cu privire la mafia din sistemul de sănătate și unul din cei mai cunoscuți jurnaliști români a cerut dizolvarea Parlamentului. #Spital #Coruptie #Dacian Cioloș