Ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu, a anunțat că instituția pe care o conduce va elabora un caiet de sarcini comun, pe care reprezentanții spitalelor din România vor fi obligați să-l respecte cu strictețe, scrie Agerpres.

„Unitatea de Achiziții Publice funcționează deja în cadrul ministerului nostru, care gestionează achiziția unui pachet mic de #Medicamente, necesare spitalelor. Se ocupă și de achiziția unor echipamente medicale. Ne propunem ca în perioada imediat următoare să extindem lista de medicamente și materiale medicale. Printre acestea, evident că vom pune și biocidele”, a anunțat ministru Voiculescu, care a spus că nu mai vrea să audă de contracte la nivelul spitalelor.

Anunțuri
Anunțuri

Acesta a adăugat că s-a gândit și la unitățile sanitare care nu sunt în proprietatea ministerul: acestea vor intra și ele sub incidența acestui caiet de sarcini. În schimb, atribuirea serviciilor necesare în spitale nu va putea fi reglementată prin acest caiet de sarcini. 

„În acest moment, nu putem pune această activitate în caietul de sarcini, dar vom analiza și această variantă”, a adăugat noul ministru al Sănătății. #Spital #Hexi Pharma