Ministrul Muncii, Dragoș Pâslaru a făcut cunoscute noile prevederi ale Ordonanței de Urgență privind salarizarea din sectorul bugetar. Cu această ocazie, ministrul a reiterat ideea șefului executivului conform căreia, noua grilă de salarizare va rezolva inechitățile dintre angajații cu aceleași funcții, dar din instituții diferite, pentru că nu este posibil ca persoane care au aceleași atribuțiuni să aibă salarii diferite.

În declarațiile făcute la Palatul Victoria, ministrul Pâslaru a spus și că, în plus față de salariile de bază, angajații din sistemul bugetar vor putea fi premiați în funcție de anumite criterii de performanță.

Anunțuri
Anunțuri

Acesta este conștient că nu toată lumea va fi mulțumită după intrarea în vigoare a acestei ordonanțe, dar că Executivul a făcut tot ceea ce permite bugetul din acest moment, pentru rezolvarea unor probleme salariale. ”Nu e problema noastră să ne asigurăm că este toată lumea mulțumită, ci ca lucrurile pe care le facem să aibă sens, rămânând coerenți și consecvenți cu propriile noastre principii. Nu putem vorbi de o salarizare unitară atâta vreme cât în același birou, două persoane încadrate la fel, pe aceleași posturi și cu aceeași vechime să aibă salarii diferite. Aceste lucruri trebuie să dispară”, a spus ministrul Muncii. Unii dintre cei care vor avea cel mai mult de câștigat în urma noilor prevederi legislative vor fi debutanții, ale căror salarii vor crește cu 10%.

În ceea ce privește bonificațiile pe care bugetarii le pot primi, acesta a afirmat că la nivelul fiecărei unități va exista un procent de 2% din fondul total de salarii ce va putea fi folosit pentru oferirea de bonusuri sau prime, însă doar după o evaluare pe criterii obiective.

Anunțuri

”În măsura în care spitalul, școala sau orice altă unitate bugetară își va îndeplini parametrii fixați și monitorizați cu atenție, într-un sistem credibil, managerul unității respective va avea la dispoziție un fond de premiere pe care îl va putea distribui tuturor celor care merită bani suplimentari pentru aportul pe care și l-au adus la indeplinirea indicatorilor fixați”, a spus Pâslaru. ”Aceste criterii vor fi stabilite în procesul de reformă la care se va supune fiecare domeniu și vor fi aprobate de #Guvern”, a continuat ministrul.

La rândul său, prim-ministrul Dacian Cioloș a anunțat că niciun salariu nu va fi diminuat. Acesta a anunțat că, în schimb, vor exista creșteri salariale în câteva domenii dintre care prioritară va fi sănătatea. Cioloș a explicat că asta nu înseamnă că alte domenii sunt mai puțin importante, ci că deocamdată bugetul nu permite creșteri în toate sectoarele bugetare, ci doar pentru ”domeniile în care există aşteptări mari din partea societăţii”.

Potrivit Mediafax, impactul bugetar în urma aplicării acestei Ordonanțe de Urgență este de aproximativ 2,3 miliarde de lei.

Anunțuri

Actul normatic, ce urmează să fie aprobat în ședința de Guvern de miercuri, va crește salariile a aproximativ 400.000 de bugetari dintr-un total de 1,2 milioane existenți în acest moment în sistem. #Finante #Dacian Cioloș