Ziarul Tribuna, citat de evz.ro, a publicat cu câteva minute în urmă, detalii ale unui incident teirbil care a avut loc astăzi pe Aeroportul Internațional din Sibiu. O femeie în vârstă de 46 de ani a fost înjunghiată la doar câteva minute după avionul care o aducea de la Stuttgart a aterizat pe aeroportul din Sibiu.

Femeia a fost așteptată la terminalul sosiri de fiica acesteia dar și de fostul soț de care divorțase în anul 2014. Bărbatul se pare că avea un buchet de flori cu care a întâmpinat-o pe femeie, probabil încercând cu aceasta. Încă nu se știe exact dacă a existat un conflict între femeia care tocmai aterizase și fostul soț dar cert este că întâlnirea s-a sfârșit tragic.

Anunțuri
Anunțuri

Cei doi au ajuns împreună cu fiica lor în zona terminalului vechi al aeroportului când bărbatul parcă a înnebunit și conform spuselor unui taximetrist, a înjunghiat-o de mai multe ori pe femeie.

Taximetristul care se afla în zonă, a auzit-o pe fiica celor doi țipând și s-a apropiat de locul incidentului iar tabloul descoperit l-a lăsat înmărmurit. În timp ce agresorul s-a îndepărtat de femeia de 46 de ani pe care tocmai o înjunghiase, fiica lui încerca să-i acorde primul ajutor mamei sale. Fata s-a folosit de experiența pe care o are ca medic rezident pentru a încerca să-i salveze viața mamei sale în timp ce tatăl său a așteptat liniștit să ajungă poliția și salvarea doar la câțiva metri mai departe.

În scurt timp a ajuns și ambulanța care a transportat-o pe femeie la Spitalul de Urgență din Sibiu unde acesta se află momentan în operație.

Anunțuri

 

Este primul incident de acest fel care se întâmplă pe Aeroportul Internațional din Sibiu și pentru moment nu sunt clare nici motivele atacatorului dar nici dacă acesta a fost un act premeditat sau doar o răbufnire de furie din cauza unui conflict spontan pe care bărbatul l-a avut cu femeia.

În cel mai scurt timp vom reveni cu amănunte cu privire la starea femeii dar și la alte detalii ale acestui cutremurător incident care a avut loc astăzi pe Aeroportul Internațional din Sibiu.

Update 15.45 - Decebal Todăriță, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic de Urgență din Sibiu a declarat că femeia are multiple plăgi înjunghiate în regiunea toracică dreapta și că se află în sala de operație unde medicii încearcă să-i salveze viața. Agresorul a fost transportat la Parchet de polițiști și urmează să fie supus cercetărilor penale. Acesta a apucat să le spună jurnaliștilor prezenți la fața locului că ar fi vrut să se împace cu femeia dar aceasta a refuzat. 

  #Politie #Crima