Bomba lansată zilele trecute de jurnalistul Cătălin Tolontan, potrivit căreia dezinfectanții folosiți în peste 2.000 de săli de operații din România sunt diluați chiar și de zece ori, începe să facă ravagii.

Acesta a povestit aseară, la TVR, într-o emisiune moderată de Liviu Mihaiu că „la ultima noastră întâlnire de la Ministerul Sănătății, baronii sistemului medical erau băgați adânc pe sub mese atunci când jurnaliștii le spuneau că statul român nu a verificat niciodată în ultimii zece ani compoziția fizico-chimică a soluțiilor de dezinfectare folosite în #Spital. Nu le-o spuneau jurnaliștii, ci rapoartele concrete obținute de aceștia!”.

Anunțuri
Anunțuri

De altfel, în numai câteva zile de când a apărut în presă această chestiune extrem de gravă, s-au schimbat multe în privința influenței pe care o au unii oameni din spitale. „Povestea aceasta cu cel mai mare producător de dezinfectante din România, care are contracte cu peste 350 de spitale din România, deci practic cu aproape toate spitalele din țară, din 40 de județe, peste 2.000 de săli de operații, și care livrează produse necontrolate, dar și diluate foarte tare, poate duce către foarte multe persoane importante din sistemul medical românesc”, spune Tolontan.

Jurnalistul crede însă că angajații simpli din spitale nu sunt chiar atât de vinovați. „Le acord circumstanțe atenuante pentru că sunt convins, și observ chiar și acum, că sunt în offside, nu le vine să creadă. Nici astăzi ei nu au admis că acel raport făcut de ICECHIM, și care spune că substanțele erau diluate chiar și de zece ori, este real.

Anunțuri

Iar faptul că astăzi, patronul de la Hexi Pharma a încetat producția și s-a pus la dispoziția autorităților demonstrează clar că știa foarte bine ce se întâmplă în acest caz”, a declarat jurnalistul în direct la TVR.

Acesta merge chiar mai departe și spune că este meritul exclusiv (dacă se poate spune așa!) al valurilor făcute de tragedia din #Colectiv. „Aceste hârtii nu ar fi ajuns niciodată la noi dacă nu am fi scris mult și corect despre tragedie. Cinismul poveștii este următorul: nici nu s-ar fi înfuriat acești oameni care au venit cu documentele incriminatoare și au început să povestească, dacă nu ar fi văzut că cei care au cotizat, într-un fel sau altul, la tragedia din Colectiv, medical vorbind, sunt primii care se îmbogățesc de pe urma acestei tragedii, pentru că tot consumul de substanțe antiseptice din spitale a crescut exponențial din acel moment. Deci, practic, cei care au fost participanți prin nivelul lor profesional îngrozitor și prin fraudele pe care probabil că le-au comis, este treaba justiției să stabilească acest lucru, ajunseseră să fie cei care erau beneficiari”, a mai explicat jurnalistul.

Anunțuri

Poate că nu-i nimic întâmplător faptul că președintele Asociației Colectiv, Eugen Iancu, spune că deși ministrul Sănătății l-a invitat zilele trecute la o emisiune televizată, organizatorii au făcut în așa fel încât acesta să nu mai ajungă. „Boicot clar. În prezența mai multor medici ministrul m-a invitat să particip la o întâlnire cu manageri de spitale, dar nu m-au mai chemat”, povestește Eugen Iancu, curios dacă vreunul din cei care lucrează la Ministerul Sănătății, DSP sau alte instituții sanitare își vor cere scuze vreodată pentru nenorocirile produse părinților copiilor morți în Clubul Colectiv.

Liviu Mihai, jurnalist la TVR se întreabă la rândul lui de ce până acum nimeni nu a putut să investigheze și să rezolve această problemă, deși este clar că mulți știau de existența ei. #Coruptie