Subiectul refugiaților din țările decimate de furia războiului este unul foarte sensibil, amplu dezbătut în întreaga Europă. Sunt voci pro și contra găzduirii migranților, taberele fiind formate, de cele mai multe ori, de politicieni și oamenii de rând. În timp ce politicienii, deși nici aceștia în totalitate, pledează pentru primirea și integrarea refugiaților, oamenii de rând sunt de cele mai multe ori împotriva celor ce caută refugiu în țările cu o economie puternică din Europa.

Pe fondul acestei crize și a atentatelor din ultimele luni, ziarul Adevărul a comandat un sondaj de opinie pentru a vedea care este părerea românilor referitoare la găzduirea refugiaților pe plaiuri mioritice.

Anunțuri
Anunțuri

Astfel, potrivit unui studiu INSCOP, numărul concetățenilor noștri care se declară împotriva găzduirii de imigranți pe teritoriul României sau chiar în localitatea în care trăiesc este în continuă creștere, această sporire a percepției negative fiind pe un pronunțat trend ascendent.

Astfel, la întrebarea ”Dumneavoastră sunteți de acord ca refugiații/imigranții să se stabilească în România?”, 84,6% au fost fermi în a răspunde negativ. Creșterea înregistrată este de 4,4% față de cei ce se declarau împotrivă în luna noiembrie 2015 și cu 19,3% mai mare față de luna septembrie a anului trecut. În mod evident și numărul celor ce se declară de acord cu găzduirea refugiaților/imigranților a scăzut, de la 26,5% în septembrie 2015, la 16,1 în noiembrie și doar 11 procente în luna martie 2016. În plus, faptul că numărul celor ce n-au dorit să răspundă la întrebare ori s-au declarat neinteresați de problemă s-a înjumătățit, acesta scăzând de la 8,2 la 4,3, nu arată nimic altceva decât că opiniile românilor încep să se cristalizeze, aceștia fiind mult mai hotărâți să spună un ”NU” hotărât găzduirii refugiaților.

Anunțuri

Aceste cifre sunt chiar mai mari atunci când vine vorba de găzduirea refugiaților/imigranților în localitățile în care cei care au răspuns chestionarului, trăiesc. La întrebarea ”Dumneavoastră sunteți de acord ca refugiații/imigranții să fie găzduiți în localitatea dumneavoastră?”, 88,3% au spus ”pas”, procentul fiind mai mare față de ceea ce credeau românii în noiembrie, atunci când 81,9% se declarau împotrivă sau septembrie când procentul acestora era mult mai mic, doar 67,1%. Păstrând trendul de la întrebarea referitoare la stabilirea refugiaților în România, concetățenii noștri se declară în favoarea găzduirii refugiaților în localitatea lor doar în proporție de 7,7%, procent în scădere față de noiembrie 2015, când 14,2% spuneau că n-au nimic împotriva acestui fapt sau 24,4% câți se pronunțau ”pentru” în luna septembrie.

Acest studiu a fost realizat între 21 și 28 martie 2016, la sondaj participând 1.063 de persoane majore din România, marja de eroare fiind de +/- 3%. INSCOP Research face precizarea că această consultare a fost realizată la puțin timp după atentatele care au zguduit ”inima” Europei, Bruxelles, pe 22 martie 2016, în care și-au pierdut viața 35 de persoane.

Anunțuri

#Uniunea Europeana #terorism #imigranti