Consiliul Județean Caraș-Severin ar putea rămâne fără conducere după ce procurorii #DIICOT l-au chemat la audieri pe Ilie Iova, singurul vicepreședinte al forului județean.

Președintele Consiliului Județean, Sorin Frunzăverde, este în concediu de boală după ce a avut control judiciar în urma trimiterii sale în judecată de către #DNA iar celălalt vicepreședinte, Ionesie Ghiorghioni este deja în penitenciar după ce a fost condamnat definitv pentru corupție.

Chiar dacă Ionesie Ghiorghioni a fost exclus din Consiliul Județean Caraș-Severin, forul județean nu a mai reușit să aleagă un alt vicepreședinte, în locul acestuia, ultima încercare în acest sens având loc săptămâna trecută, încercare boicotată de către consilierii județeni liberali care au boicotat cvorumul, ieșind din sală.

Anunțuri
Anunțuri

Ilie Iova a declarat, la ieșirea de la audieri, că nu este vinovat și că a fost anchetat cu privire la niște credite luate de către SC Hercules SA pe vremea când Iova era director al acesteia, credite despre care acum procurorii DIICOT i-au cerut detalii.

#Coruptie