Mircea Albulescu, unul dintre magicienii scenei și ai marelui ecran ne-a părăsit vineri dimineață. Marele actor, în vârstă de 81 de ani avea numeroase probleme cardiace, fiind operat pe cord acum doi ani.

Marele actor a încetat din viață la Spitalul Floreasca. La sfârșitul lunii noiembrie 2014, Mircea Albulescu fusese operat în Institutul de Boli Cardiovasculare din Timișoara unde fusese internat de urgență după ce i s-a făcut rău și a fost transportat la urgență. Actorul se afla în municipiul de pe Bega pentru reprezentația spectacolului ”Bădăranii”, în care juca. A fost supus de urgență unei operații pe cord, făcându-i-se trei bypass-uri, echipa de medici fiind coordonată de profesorul Marian Gașpar, șeful Clinicii de Chirurgie Cardiacă din Institutul de Boli Cardiovasculare din Timișoara.

Anunțuri
Anunțuri

Decizia operației a fost luată pe loc, dar după analize amănunțite, cu atât mai mult cu cât actorul avea deja montat un stimulator cardiac. La momentul externării, după operația ce a durat cinci ore, timp în care inima i-a fost oprită pentru aproximativ 45 de minute, Mircea Albulescu a avut chiar puterea să glumească în fața jurnaliștilor spunând că a fost internat într-un ”#Spital plin cu fete frumoase”. La vremea respectivă, după cum precizează stirileprotv.ro, a fost transportat cu un spital la o clinică din București pentru recuperare.

Mircea Albulescu, pe numele său real Iorgu Constantin Albulescu, s-a născut pe 4 octombrie 1934 în București. A absolvit IATC-ul în 1956, fiind coleg și bun prieten cu un alt mare actor român, Amza Pellea. A jucat sute de roluri pe scenele țării și a interpretat peste 300 de personaje în teatrul radiofonic pe care îl iubea foarte mult.

Anunțuri

A avut peste 70 de apariții pe marile ecrane, jucând în marea majoritate a filmelor regizate de Sergiu Nicolaescu, dar a ”evoluat” și sub bagheta lui Francis Ford Coppola.

Trupul neînsuflețit al marelui actor va fi depus în foaierul Teatrului Național din București pentru ca toți cei care l-au îndrăgit să-i poată aduce un ultim omagiu.

Dumnezeu să-l odihnească! #Filme