Duminică seara, România și-a ales reprezentantul la concursul Eurovision

Sala Sporturilor din Baia Mare a fost arhiplină la marea finală #Eurovision România 2016. După semifinala de vineri, când din cele 12 piese au fost alese șase, patru de către juriu și alte două de public, finala s-a ridicat la nivelul așteptărilor, mai puțin încheierea spectacolului care a fost una ce a umbrit întregul eveniment.

Spectacolul a debutat cu Paula Seling, cea care alături de reprezentanți de seamă ai folclorului maramureșan au încălzit atmosfera. Au urcat pe scenă familia Petreuș, Cornelia și Lupu Rednic, dar și Dumitru Fărcaș sau Corul Bărbătesc din Finteușul Mare.

Anunțuri
Anunțuri

”Maramureș, plai cu flori” și ”Am noroc că știu cânta” au ridicat în picioare publicul din Baia Mare. Au urcat apoi pe scenă concurenții în ordinea stabilită în urma tragerii la sorți.

Prima a fost Florena, cea care, chiar dacă singura ei dorință în momentul în care a băgat mâna în bolul cu bilețele a fost să nu cânte prima, a fost nevoită să deschidă ”balul”. Puștoaia de doar 16 ani a primit aprecieri, din nou, din partea tuturor membrilor juriului.

I-a urmat una dintre cele două piese salvate de public, ”The Voice”. Și prestația lui Doru Todoruț și a Irinei Baianț a fost apreciată, atât de public cât și de jurați, Alexandra Cepraga lăudând vocea masculină a duetului.

A treia piesă intrată în scenă a fost ”Let It Shine” cântată de Dream Walkers. Cei patru băieți au reușit să-l ridice pe Cezar Ouatu în picioare și să-i stârnească lui Horia Moculescu amintiri legate de momentele în care i-a întâlnit și premiat pe trei dintre membrii trupei.

Anunțuri

Au urmat favoriții publicului la votingul de vineri, Vanotek feat. The Code & Georgian, moment apreciat atât de Randi cât și de Zoli Toth.

Penultimul concurent al serii a fost Ovidiu Anton cel care a adus rock-ul în sala din Baia Mare. Publicul l-a aplaudat în picioare iar Cezar i-a spus că-l face să vibreze cu vocea lui puternică.

Ultimul intrat în scenă a fost MIHAI ce care spera, înainte de finală, să reediteze succesul pe care l-a avut cu ”Tornero”, lucru remarcat și de juriu la finalul interpretării.

La o oră de la începutul finalei, cei doi prezentatori, Ioana Voicu și Cornel Ilie au dat startul televotingului care urma să desemneze reprezentantul României la marea finală de la Stockholm. Pe durata votării, câțiva dintre membrii juriului au urcat pe scenă încercând să întrețină atmosfera. 

După încheierea perioadei în care s-a putut vota, a venit și marele moment al serii, anunțarea câștigătorului. Cea mai votată piesă a fost ”Moment of Silence” a lui Ovidiu Anton care a primit 6.585 de voturi. ”Îmi pare rău că nu e Titus Munteanu să mă sune și să-mi spună <Pitbull ai fost tare!>.

Anunțuri

Dedic această victorie celor ce au pus lațul pe cultura din România” a spus în momentul înmânării trofeului, marele câștigător al serii.

Din păcate momentul anunțării câștigătorului a fost umbrit de atitudinea primarului municipiului Baia Mare, Cătălin Cherecheș care a ținut neapărat să iasă în evidență. Mai întâi acesta nu a apărut pe scenă atunci când a fost invitat de cei doi prezentatori să li se alăture pentru a înmâna trofeul marelui câștigător, aceștia fiind vădit puși în dificultate încercând să acopere timpii morți din spectacol, iar când într-un final a reușit să ajungă a monopolizat discuția stârning grimase de nemulțumire pe fețele celor prezenți și rumoare printre spectatori.  #Muzica