Doi copii și mama lor și-au pierdut viața într-un #Incendiu devastator produs în noaptea de vineri spre sâmbătă în județul Iași. Autoritățile spun că cel mai probabil focul a fost pus cu intenție, bănuielile căzând pe capul familiei, internat în stare gravă la Spitalul Sfântul Spiridon.

Iadul a coborât pe Pământ la Slobozia, județul Iași, în noaptea de vineri spre sâmbătă când un incendiu puternic a cuprins casa unei familii cu șapte copii. Din fericire cinci dintre frați erau la bunicii care stăteau destul de aproape. Aceștia au fost, de altfel și cei care au văzut casa arzând și au dat alarma. Din păcate pentru cei doi frățiori ai lor, de 1 și 6 ani nu s-a mai putut face nimic.

Anunțuri
Anunțuri

În incendiu a pierit și mama lor, în vârstă de 40 de ani, iar tatăl (42 de ani) a fost transportat la #Spital în stare gravă.

Conform bzi.ro, incendiul a fost anunțat la numărul unic de urgență 112 în jurul orei 23:30. În scurtă vreme, la fața locului au ajuns două autospeciale de stingere a incendiului, precum și echipaje de la ambulanță și SMURD. Salvatorii au dat cu ochii de o scenă de coșmar după ce pompierii au reușit stingerea flăcărilor. Martorii spun că mama a murit strângând la piept băiatul de doar un an.Fetița de 6 ani a suferit arsuri și o puternică intoxicație cu fum, a fost resuscitată și transportată de urgență la spital, însă trupul ei firav n-a mai rezistat și s-a stins în mâinile medicilor.

Capul familiei a fost de asemenea transportat la spital, unde se află internat sub pază, oamenii legii sperând ca în scurt timp să poate sta de vorbă cu el pentru a afla ce s-a întâmplat cu adevărat.

Anunțuri

Se pare că cei doi s-ar fi certat vineri seara și, probabil, într-un acces de furie, tatăl ar fi dat foc locuinței. Ipotezele anchetatorilor conduc spre acțiunea intenționată în privința incendiului. ”Cauza este folosirea intenţionată a unei surse de aprindere cu scopul de a genera un incendiu", a declarat Silvia Bolohan, purtătorul de cuvânt al ISU Iași pentru news.ro. Dacă se va dovedi că această pistă este corectă, bărbatul va trebui să răspundă în fața legii pentru cele trei vieți curmate brutal. #Crima