”Este trist când salvatorii nu pot fi salvaţi” a scris pe contul său de socializare fondatorul SMURD, doctorul Raed Arafat atunci când a aflat de moartea lui Szabi Szasz, unul dintre salvatorii serviciului din Târgu Mureș.

Avea doar 33 de ani și o viață înainte. O viață de salvator, menire pe care singur și-a ales-o încă de la o vârstă fragedă. Avea doar 14 ani cand a bătut la ”porțile” Serviciului Mobil de Urgență, Reanimare și Descarcerare. Toți l-au privit ca pe un copil dintr-un motiv foarte simplu ... exact asta era, un copil cu ”ochi albaștrii și încrezători ca seninul cerului”, după cum îl descriu colegii de la agendapompierului.ro.

La început cu toții l-au văzut ca pe un adolescent care credea că poate răsturna lumea, însă Szabi, așa cum îl strigau colegii, le-a demonstrat în timp că dacă crezi într-un vis poți să-l împlinești, indiferent de obstacolele care-ți stau în cale.

Deși era prea tânăr pentru a face parte din SMURD, Szabi Szasz nu s-a descurajat și s-a ținut de medicul Arafat și ceilalți salvatori ca un scai pănă când i s-a permis să rămână. După ce a fost respins de nenumărate ori din pricina tinereții sale, copilul a fost acceptat în preajma salvatorilor pentru a-și îndeplini visul, acela de a salva vieți. A fost mai întâi voluntar până când a avut vârsta la care să poată face școala și să devină asistent. De atunci viața lui a fost SMURD-ul și SMURD-ul a fost viața lui. S-a dedicat meseriei de salvator cu pasiune și tenacitate învățând de la toți cei ce i-au fost în preajmă.

După aproape 20 de ani în slujba oamenilor, salvatorului i-a venit rândul să fie salvat, dar din păcate nimeni nu a mai reușit asta. Vineri seara, Szabi a suferit un stop cardiac. Colegii lui au încercat cu disperare să-l readucă la viață dar din păcate inima mare a salvatorului care a salvat numeroase vieți s-a încăpățânat să nu mai bată ... După numeroase manevre de resuscitare, colegii săi n-au mai putut decât să declare, cu lacrimi în ochi, decesul celui cu care au împărțit ani la rând și bucurii și necazuri. Misiunea lui se sfârșise ... #Boala #Spital