În anul în care dinastia și statul modern împlinesc 150 de ani de la înființare, Regele Mihai vine cu o veste tristă pentru români: este grav bolnav. După o intervenție chirurgicală suferită zilele trecute, Maiestatea Sa a primit un diagnostic extrem de crunt: leucemie cronică și carcinom epidermoid metastazant.

Apropiații familiei regale au făcut un apel către toată lumea să dea dovadă de discreție în privința momentelor grele prin care Maiestatea Sa trece, asta și datorită tratamentului complex la care este supus, și care va fi administrat, cel mai probabil până sfârșitul vieții.

Maiestatea Sa Regele Mihai nu a mai suferit de boli grave și nici nu a mai fost operat pentru alte boli.

Anunțuri
Anunțuri

În acest moment, regele este pe mâna medicilor elvețieni.

În aceste condiții, reprezentanții Casei Regale s-a întrunit ieri de urgență pentru a desemna o persoană care să-l reprezinte pe Mihai I în toate activitățile unde este solicitat. Principesa Margareta este cea care preia, cel puțin pentru moment, acest rol, devenind practic custode.

Născută în exil, în anul 1949, Principesa Margareta a ajuns prima dată în România imediat după Revoluție. Văzând ororile comise de comuniști asupra copiilor și bătrânilor, fiica cea mare a Regelui Mihai înființează o fundație, care-i poartă numele, prin intermediul căreia ajută constant copiii și bătrânii sărmani. 

Ultima apariție publică a Maiestății Sale a avut loc în urmă cu aproape doi ani, chiar de ziua sa, la o recepție dată la Palatul Elisabeta, Mii de oameni s-au îngrămădit atunci să-l felicite pe fostul suveran pentru cei 93 de ani împliniți.

Anunțuri

Născut în anul 1921, Mihai a devenit rege pentru prima dată la vârsta de 5 ani, sub regența a trei personalități importante ale vremii: prințul Nicolae, patriarhul Miron Cristea și magistratul Gheorghe Buzdugan. Doar trei ani a durat domnia sa, pentru că, întors acasă, Carol al II-lea a revenit pe tron. Mihai redevine rege în 1940, odată cu abdicarea lui Carol al II-lea, dar are perioadă extrem de grea. În 1947 este obligat de Petru Groza și Gheorghe Gheorghiu Dej să abdice. În exil, Mihai s-a căsătorit cu Ana de Bourbon Parma, cu care are cinci copii. A trăiat alături de membrii familiei lui o viață normală, fiind ba fermier, ba aviator. Cât a locuit în Anglia sau Elveția, în jurul regelui a funcționat un Consiliu Național Român care trimitea frecvent mesaje în țară, prin intermediul undelor radio de la BBC, Vocea Americii sau Europa Liberă.

Regele a revenit în România după Revoluția din 1989, dar din cauza încăpățânării unor lideri politici apropiați Moscovei, Mihai I a vorbit public în Parlamentul României abia după 20 de ani.

Anunțuri

A primit înapoi, în schimb, la sfârșitul mandatului de președinte al lui Emil Constantinescu, dreptul de folosință a Palatului Elisabeta, domeniul de la Săvârșin, dar și frumosul Castel Peleș, de la Sinaia, moștenit de Mihai de la Regele Ferdinand.

În ultimele luni, presa mondenă a speculat absența publică a regelui mergând chiar până la a bănui că acesta este deja mort. Casa Regala a fost nevoită să facă publice câteva fotografii recente cu Maiestatea Sa pentru înlătura aceste bănuieli. #Boala #Monarhie