O studentă din România murit în accidentul de autocar, petrecut duminică, în nordul Spaniei, au anunțat reprezentanții MAE, în această dimineață, relatează gandul.info. Autoritățile spaniole au informat că în autocar se aflau studenți străini din peste 15 țări.

„Ne exprimăm regretul pentru persoanele care și-au pierdut viața în accidentul de autocar din Spania, printre victime numărându-se și o româncă”, a anunțat MAE, pe Twitter. În urma tragediei, cel puțin 13 pasageri au decedat, iar alți 34 au fost răniți, din cei 57 care se aflau la bordul autocarului. După primele cercetări, un purtător de cuvânt al Guvernului catalan, Jordi Jane, a declarat că 14 persoane și-au pierdut viața în #Accident, însă informația a fost contrazisă de ministrul Spaniei de Interne, Jorge Fernandez, care a afirmat că bilanțul este 13 victime.

Anunțuri
Anunțuri

Oficialul a mai menționat că echipele de medici, sosiți la locul tragediei, au acordat primul ajutor răniților, transportându-i la unitățile medicale locale.

Potrivit declarațiilor unui purtător de cuvânt din provincia Catalunia, autocarul s-a izbit violent de o barieră de pe autostada AP7, după care s-a răsturnat, intrând în coliziune cu o altă barieră, care despărțea cele două sensuri. Pasagerii din autocar erau studenți, care se întorceau din Valencia, unde participaseră la renumitul spectacol de artificii „Fallas”.

Guvernul catalan a mai precizat că autocarul lovit se numără printre cele cinci autocare care transportau studenți de la Barcelona. Televiziunea națională TVE a transmis imagini din care reiese că autocarul a intrat în coliziune cu un alt vehicul care circula din direcție opusă, pe cealaltă bandă.

Anunțuri

În urma impactului, pasagerii din autoturismul lovit au fost răniți, a informat Executivul local. Conducătorul autocarului implicat în accident a fost reținut de polițiști pentru a fi anchetat. În momentul producerii accidentului, condițiile meteorologice erau favorabile. Poliția a deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările în care a avut loc tragedia. #Crima #Spital