Un grup infracțional organizat româno-danez, acuzat că a produs un prejudiciu în valoare de 7.000.000 de euro, a fost destructurat în urma unor acțiuni desfășurate de procurorii DIICOT și Serviciul de combatere a crimei organizate din Arad, în colaborare cu anchetatorii din Danemarca, relatează mediafax.ro. 

La operațiuni au mai participat și ofițeri de poliție judiciară din cadrul structurilor de combatere a criminalității organizate din Constanța, Arad, București și Mureș. În total s-au efectuat 20 de percheziții domiciliare, în județele Vrancea, Constanța, Mureș și Botoșani, cu scopul de a anihila un grup infracțional organizat, responsabil de săvârșirea infracțiunii de trafic de persoane.

Anunțuri
Anunțuri

 Potrivit unui comunicat de presă al Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și #terorism, membrii grupului sunt acuzați că au recrutat din România peste o sută de persoane cu o situație materială modestă sub pretextul oferirii unui loc de muncă în Danemarca.

De facto, victimele erau aduse pe teritoriul Danemarcei, pentru a fi exploatate. Profitând de lipsa mijloacelor financiare, necunoașterea limbii și a autorităților din țara respectivă, membrii grupului obligau persoanele recrutate să locuiască în spațiile stabilite de ei și să execute activități în interesul organizației. Anchetatorii au menționat că victimele au fost însoțite de membrii grupului în acțiunile ce impuneau legături cu autoritățile daneze, cu scopul de a afla codul numeric personal danez și alte date personale.

Anunțuri

Ulterior, informațiile au fost folosite pentru a înființa firme fantomă în numele victimelor sau pentru a deschide conturi bancare, pe care le utilizau în comiterea activităților frauduloase. Având în vedere că infracțiunile au avut loc atât pe teritoriul României, cât și al Danemarcei, la data de 20.02.2015 cele două țări au semnat un acord de colaborare, constituind o echipă de cercetare comună.

Autoritățile daneze au arestat 20 de membri ai grupului infracțional, operațiunea purtând numele de „Cuibul de Viespi". Aceștia sunt acuzați  de înșelăciune, evaziune fiscală, fraudă informatică și trafic de persoane. #DIICOT