Înalta Curte de Casație și Justiție a admis vineri cererea de extrădare a hackerului Marcel Lazăr Lehel, cunoscut sub numele de Guccifer, în #SUA, relatează stirileprotv.ro. Magistrații ICCJ au dispus arestarea în scopul predării inculpatului, acuzat că a violat corespondența electronică a mai multor persoane publice americane. Decizia instanței este definitivă.

Printre victimele hackerului, se numără personalități americane, cum sunt cei doi candidați la președinția SUA, Hillary Clinton și Jeb Bush, cel mai mediatizat fiind cazul generalului Colin Powell. Guccifer a acționat și în România, violând contul de mail al fostului șef al SRI, George Maior, în prezent ambasador în SUA.

Anunțuri
Anunțuri

Pentru activitatea sa infracțională, hackerul a fost condamnat de instanța română la șapte ani de închisoare cu executare. Autoritățile din America au solicitat extrădarea lui, pentru a putea fi judecat de o instanță din SUA. Potrivit legislației americane, românul riscă să petreacă următorii 50 de ani în spatele gratiilor.

Mai mulți oameni de afaceri, actori și politicieni au depus plângeri la FBI, cerând punerea sub acuzare a hacker-ului. În 2012, Marcel Lehel a fot condamnat la trei ani de închisoare cu suspendare  de Judecătoria Sectorului 3 din Capitală, iar în vara anului 2014 instanța a decis definitiv, condamnarea sa la șapte ani de închisoare, pe care îi ispășeșete într-un penitenciar de maximă siguranță din Arad.

Guccifer a povestit în cadrul unui interviu acordat în 2015 publicației Gândul că el este un hacker care, pe baza resurselor proprii, luptă împotriva Guvernului Mondial din Umbră și a familiilor Rockefeller şi Rothschild, caracterizate ca fiind „forțe oculte”, denumite generic „teoria conspiraţiei universale”.

Anunțuri

Câmpul său de bătaie este orice ecran de calculator care are acces la Internet. Despre scandalul provocat în urma spargerii contului de mail al candidatei la președenția Americii, Hillary Clinton, românul a mărturisit că nu regretă nimic, avertizând că va lupta „până în pânzele albe”. #Romani de pretutindeni