Un grav accident s-a produs miercuri la primele ore ale dimineţii pe o stradă din Petrila, judeţul Hunedoara. În urma tragicului eveniment un băiat de 26 de ani şi-a pierdut viaţa şi un altul de 23 de ani a fost grav rănit, fiind internat în prezent în spitalul din Petroşani.

Valea Jiului e în doliu după ce miercuri dimineaţa când zorii încă nu-şi făcuseră apariţia, liniştea oraşului minier Petrila a fost tulburată de o bufnitură puternică ce i-a trezit din somn pe locuitorii din zona în care s-a petrecut tragicul eveniment rutier. "Am auzit o bufnitură puternică şi m-am întors instantaneu să văd ce s-a întâmplat" a declarat un martor ocular al evenimentului pentru gazetadedimineată.ro.

Anunțuri
Anunțuri

"Eram la aproximativ 30 de metri. Mă duceam la lucru. Am văzut mult fum negru şi apoi o maşină a fost proiectată pe celălalt sens de mers. Am scos telefonul şi am vrut să sun la 112. Aşa am văzut şi ora exactă a producerii accidentului. Era 4:54. Am văzut un echipaj de poliţie care-şi făcea rondul şi le-am făcut semn să se apropie. Am fost şocat când am ajuns lângă mormanul de fier vechi care fusese odată o maşină. Pe partea dreaptă, bănuiesc că era şoferul, atârna peste geamul portierei. Dumnezeu să-l odihnească!" spune martorul ocular.

Cercetările poliţiştilor au scos la iveală faptul că tânărul de 26 de ani care şi-a pierdut viaţa circula cu viteză foarte mare în localitate şi cel mai probabil nu a mai putut strunii caii putere ai autoturismului Volkswagen Passat cu volan pe dreapta, înmatriculat în şi a tamponat violent o autospecială care făcea curăţenie în oraş.

Anunțuri

Impactul a fost atât de violent încât a fost nevoie de echipajul de descarcerare pentru a-l scoate pe şofer dintre fiarele contorsionate. La sosirea ambulanţei acesta decedase şi medicii n-au mai putut face nimic pentru a-i salva viaţa. Celălalt tânăr a fost transportat de urgenţă la #Spital unde a fost supus unei intervenţii chirurgicale. 

După cum scrie gazetadedimineata.ro poliţiştii îl cercetează acum şi pe şoferul "măturătorii motorizate" pentru că aceasta nu avea drept de circulaţie pe drumurile publice având numerele de înmatriculare expirate. #Politie #Accident