Vicepremierul Vasile Dîncu a declarat duminică, despre ministrul Afacerilor Interne Petre Tobă, că este un om „deosebit de competent” și „un ministru foarte bun”, în ciuda acuzațiilor de plagiat la teza de doctorat.

„Este un ministru pe care eu îl respect. Noi nu lucrăm în teze de doctorat, ci în proiecte pragmatice. Atunci când sunt numiți, miniștirii nu sunt întrebați de doctorate”, a spus vicepremierul, pentru postul de televiziune ProTV, citat de mediafax.ro. Dîncu a susținut că subiectul doctoratului nu este un aspect important și „nu ține de eficiența în administrație a domnului Tobă”.

Ministrul Afacerilor Interne a fost șeful Poliției Române în ultimii trei ani și ocupă un loc de frunte pe lista plagiatorilor.

Anunțuri
Anunțuri

Teza de doctorat a ministrului prezintă suspiciuni că peste 250  de pagini ale lucrării ar fi fost copiate. La începutul lunii septembrie, Consiliul Naţional de Etică a fost revocat de ministrul Educației, Adrian Curaj, înainte de a se pronunța asupra tezei de doctorat a lui Petre Tobă. Ministrul a infirmat toate acuzațiile privind plagiatul tezei, susținând că a făcut o lucrare „cu bună-credință”, iar ceea ce s-a spus sunt doar minciuni și multe calomnii.

„Atunci când am elaborat lucrarea am avut în vedere să respect legea și toate normele în vigoare, la momentul respectiv. Am urmat sfaturile îndrumătorului de doctorat”, a declarat ministrul. Titlul tezei prezentate de Petre Tobă pentru a deveni doctor în Științe Militare este „Poliția Română-forță de stabilitate și securitate”. 

Dumitru Sandu, membru în Comisia de Etică a Universității din București a menționat în cuprinsul unui raport emis în nume personal că ministrul a copiat „munți de texte”, nu doar câteva rânduri.

Anunțuri

Dumitru Sandu este de părere că doctoratul lui Tobă are surse diferite: paragrafe întregi copiate, fără a folosi ghilimele și a cita sursele originale și texte preluate de pe Internet. În opinia profesorului Sandu, lucrarea semnată de Tobă este una dintre cele mai grave forme de plagiat, specificând că plagiatul este „rudimentar”. #Guvern #Dacian Cioloș