Uniunea Națională pentru Progresul României, partidul care până de curând era cheia tuturor marilor decizii politice din România, are probleme majore după reținerea de către #DNA a șefului său interimar, Neculai Onțanu.

După ce a fost astăzi chemat la sediul Direcției Naționale Anticorupție, primarul Sectorului 2 al Capitalei a fost reținut 24 de ore de procurorii DNA, acesta fiind suspect de luare de mită. Acuzațiile la adresa primarului Onțanu se referă la faptul că în anul 2007, l-ar fi ajutat pe un beneficiar al unor drepturi litigioase să obțină un teren în schimbul unui teren care valorează peste 4 milioane de euro.

Anunțuri
Anunțuri

Procurorii susțin că trenul de 8 hectare care a fost retrocedat către beneficiarul drepturilor litigioase a fost retrocedat în mod ilegal și Onțanu ar fi încercat să-și acopere urmele cu ajutorul actualei avocate a lui Victor Ponta, Radu Loredana Claudia.

Terenul de 1500 de metri pătrați pe care Onțanu l-ar fi primit ca mită în schimbul ajutorului dat beneficiarului de drepturi litigioase a fost trecut, prin contracte de vânzare cumpărare fictive, pe numele avocatei lui Victor Ponta.

Mâine urmează ca procurorii să ceară instanței arestarea pentru 30 de zile a șefului interimar al #UNPR , care pare să fi pierdut orice șansă de a candida iarăși la primăria Sectorului 2, ca urmare a acestei rețineri.

Tot astăzi procurorii DNA au cerut parlamentului ridicarea imunității deputatului Sebastian Ghiță, în vederea reținerii și arestării.

Anunțuri

Sebastian Ghiță este acuzat de procurorii DNA de mai multe fapte de corupție, printre care șantaj, dare de mită și cumpărare de influență.  Cererea procurorilor anticorupție a ajuns astăzi la Parlament urmând ca șefii Camerei Deputaților să stabilească calendarul dezbaterilor asupra acestei cereri.

În ceea ce privește reținerea lui Onțanu aceasta pare o lovitură decisivă pentru UNPR care deja părea că se află în degringoladă după ce fondatorul acestui partid, generalul Gabriel Oprea, și-a dat demisia tot în urma unei anchete efectuată de Direcția Națională Anticorupție. #Coruptie