Despre judecătoarea Camelia Bogdan a auzit toată România ca urmare a sentinței date de aceasta în dosarul în care Dan Voiculescu a fost condamnat la 10 ani de închisoare cu executare. Un dosar care a fost puternic mediatizat și comentat, în special de trustul Intact, prin televiziunea de știri Antena 3 și prin siteurile pe care acest trust le deține.

Pentru cine a avut curiozitatea să urmărească câteva emisiuni ale Antena 3 despre acest caz lucrurile sunt destul de clare. Judecătoarea Camelia Bogdan a avut parte de un tratament care este cel puțin umilitor din partea echipei lui Mihai Gâdea și a colaboratorilor acestui post de televiziune.

Anunțuri
Anunțuri

Atacuri suburbane, un limbaj de multe ori licențios și încercarea fără perdea de a o transforma pe Camelia Bogdan într-un fel de monstru care a urmat ordine sus-puse pentru a-l condamna la ani grei de închisoare pe îngerașul Dan Voiculescu, prezentat de fiecare dată într-o postură de sfânt.

Practic, Antena 3 și portalul Lumea Justiției au terfelit-o de câte ori au avut ocazia pe judecătoarea Camelia Bogdan, au insultat-o ca pe o femeie ușoară la drumul mare și cum se zice în popor, au tăvălit-o în mocirlă.

Astăzi, Camelia Bogdan s-a prezentat în fața plenului CSM pentru a își susține cererea de apărare a reputației profesionale, una din singurele căi de apărare a judecătoarei în fața linșajului mediatic la care aceasta este supusă. Magistrații care fac parte din Consiliul Superior al Magistraturii au respins cererea Cameliei Bogdan cu 13 voturi împotriva cererii de apărare a reputației profesionale și 4 pentru demersul făcut de judecătoarea linșată mediatic aproape zilnic de Antena 3.

Anunțuri

Nu o să intru în polemica care a fost stârnită de cererea pe care a făcut-o Camelia Bogdan în vederea recuzării unor magistrați care au judecat acest caz și nici asupra modului deloc plăcut în care s-au purtat discuțiile în plenul CSM. Acestea sunt detalii care fac cel mult deliciul celor dornici de scandal și intrigi obscure.

Un singur lucru rămâne clar după decizia de astăzi a CSM care a refuzat să o apere în fața linșajului mediatic pe cea care l-a condamnat la 10 ani de închisoare pe Dan Voiculescu. Judecătorii care iau decizii dure în cazurile de corupție sunt lăsați singuri de Consiliul Superior al Magistraturii în fața sistemului care își apără stăpânii trimiși după gratii.

Un exemplu care nu poate decât să-i facă pe alți judecători să se gândească de 2 ori înainte să dea o sentință dură în cazul vreunui mogul care dispune de trusturi media sau de influență în presă..... #Coruptie #abuz