Cazul a stârnit foarte multă revoltă, mai ales după ce s-a aflat că personajul principal al acţiunii de braconaj este chiar un angajat al Ocolului Silvic din Oţelu Roşu.

Braconierul locuieşte în Obreja, iar Parchetul de pe lângă Judecătoria Caransebeş a deschis un dosar penal după ce voluntarii WWF au sesizat organele competente şi le-au pus la dispoziţie filmările, filmări care, de altfel, au fost date şi publicităţii,

Potrivit procurorului Ionela Anderca, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Caransebeş: "în dosarul privind fapta de braconaj, comisă pe raza localităţii Poiana Mărului, urmărirea penala este în curs de desfăşurare, cauza aflându-se în instrumentarea IPJ Caraş-Severin, Serviciul Arme, Explozibil şi Substanţe Periculoase", asta deşi au trecut ceva luni bune de atunci şi era deja cazul ca dosarul să se fi finalizat şi să fie trimis către instanţa de judecată pentru a se începe cercetarea judecătorească.

Anunțuri
Anunțuri

De altfel, Inspecţia Judiciară s-a sesizat din oficiu şi pentru modul în care a fost soluţionat un alt caz de braconaj, de data aceasta aflat pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Oraviţa. #Dezastru natural #Politie #Proteste