O apariție mai mult decât fulminantă s-a petrecut astăzi în unul din cele mai selecte zone din Paris. Un cetățean român, lipsit de adăpost, a crezut de cuviință să-și instaleze locuința ambulantă, formată dintr-un cort, exact în buricul protipendadei financiare din Paris.

Potrivit România TV, cartierul La Defense înseamnă pentru cei de aici putere și beneficii deosebit de importante. Cele mai mari companii din Franța și-au instalat aici sediile, iar oamenii de afaceri îmbrăcați la costume de mare gală derulează afaceri care mai de care mai profitabile.

Dincolo de peisajul acesta fastuos, ce se întinde cât vezi cu ochii, se ascund realități mai crude, și asta deoarece în contrast izbitor cu opulența sardanapalică există o viața a oamenilor care trăiesc de pe o zi pe alta.

Anunțuri
Anunțuri

Cel puțin o sută de persoane fără adăpost locuiesc în subteranele care înconjoară zona afaceriștilor.

Rătăcit printre ei se află și un român pe nume Petru, care la cei 43 de ani se consideră un privilegiat al sorții, în ciuda tuturor vicisitudinilor vieții. El consideră că Parisul este casa sa, este tot ceea ce are, iar cortul în care locuiește îl are de la Dechatlon. Restul, adică mâncarea și alte lucruri le are de la ghenele de gunoi.

Bucătăria sa înseamnă o masă destul de mică, pe care de cele mai multe ori așează câteva legume găsite prin sacii de gunoi aruncați din firme. Românul a declarat jurnaliștilor francezi că este un loc deosebit de liniștit aici unde se află el, deoarece nu vine nimeni să îl deranjeze. Nici măcar masacrul din Paris sau alte incidente deosebit de grave nu au perturbat liniștea celor care viețuiesc aici, darămite să îi facă să plece.

Anunțuri

Din declarațiile oamenilor străzii, există o înțelegere tacită între cei care viețuiesc aici și magazinele mari din zonă, deoarece acestea aruncă hrana care nu se vinde peste zi în pubele din Paris. 

Una peste alta, se pare că nu toți cetățenii români din străinătate duc o viață decentă. Ba mai mult, se pare că au ajuns să se mulțumească cu o viață mizeră, deși în spatele ei se ascund poate alte drame. #Diaspora #Romani de pretutindeni