Inculpatul Alexandru Vișinescu a fost condamnat la data de 10 februarie 2016 de către Înalta Curte de Casație și Justiție a României la 20 de ani de pușcărie sub aspectul săvârșirii de infracțiuni contra umanității. Această hotărâre judecătorească este una în premieră pronunțată de o instanță ca fiind definitivă.

Potrivit ziuaconstanta.ro, procurori ai Secției de urmărire penală și criminalistică a Parchetului au instrumentat acest dosar. Aceștia au dispus pentru prima oară într-un astfel de caz trimiterea în judecată a unei persoane ce a săvârșit infracțiuni de tratamente inumane în perioada comunistă.

În rechizitoriul ce s-a înfăptuit, s-au reținut în special următoarele situații: inculpatul, în calitatea sa de comandant al Închisorii de la Râmnicu Sărat din perioada 1956 – 1963, a săvârșit acțiuni sistematice care au dus la persecutarea colectivității reprezentată de întemnițații politici ce se aflau încarcerați în acest penitenciar, prin privarea drepturilor omului din motive de ordin politic.

Anunțuri
Anunțuri

Din această cauză, deținuții au fost supuși unor condiții și tratamente de natură inumană care au dus la distrugerea acestora fizică, fără a li se asigura nici un fel de îngrijiri medicale când era nevoie sau oferirea de pastile adecvate. De asemenea, netratarea celor bolnavi ori transferul acestora la spitalul închisorii, înfometarea, lipsa căldurii, pedepsele aplicate intenționat și abuziv în condițiile de detenție inumană, bătăile și alte violențe precum și efectuarea de torturi au dus la exterminarea fizică a persoanelor respective.

Principalii deținuti, cum se arată în notele torționarului Vișinescu pe care le-a adresat Consiliului Securității Statului din 1967, erau foști conducători în guverne burghezo-moșierești și din PNȚ și PNL, foști conducători ai diferitelor organizații sau secte religioase, foste cadre MAI de după 23 august 1944 și alte cazuri izolate.

Anunțuri

Multe dintre cele întâmplate la închisoarea de la Râmnicu Sărat au fost de altfel descrise și confirmate de foști deținuți încarcerați acolo, care povesteau cum multe din faptele petrecute acolo se soldau cu morți din cauza tratamentelor crude și neglijente ce le erau aplicate de către colonelul Vișinescu Alexandru. Deținuții erau torturați zilnic, atât fizic cât și psihic.

În ciuda ultimei sale dorințe, inculpatului comunist Vișinescu i s-a retras totodată și gradul militar fiind și obligat la o plată de despăgubiri în valoare de 300.000 de euro către trei părți civile, relatează hotnews.ro. #Arestari #Comunism #Armata