Tragedia bebeluşilor din Argeş, internaţi în prezent la Spitalul Marie Curie din Capitală a generat în ultimele zile reacţii dintre cele mai diverse, însă toate au un numitor comun, bacteria ucigaşă.

Până acum autorităţile s-au declarat neputincioase în faţa virusului care a ucis trei bebeluşi si a îmbolnăvit alte câteva zeci în judeţul Argeş. Ministerul Sănătăţii îşi declară deocamdată "frustrarea" pentru faptul că, ancheta de până acum a posibilelor cauze a îmbolnăvirilor, nu a evidenţiat nici un rezultat concret, dar, probabil, de frica unui nou "Colectiv" a luat decizia de a solicita sprijin internaţional. Astfel, joi sunt aşteptaţi să sosească în România, de la Stockholm, specialişti din cadrul Centrului European pentru Prevenirea şi Controlul Bolilor. 

"Aceasta este o procedură standard la care am apelat când am văzut că situaţia ne depăşeşte şi nu găsim cauza infecţiilor.

Anunțuri
Anunțuri

Nu e nimic ieşit din comun că apelăm la aceşti specialişti. Cred că am luat decizia potrivită la momentul potrivit. Nu am sărit în apă nici prea repede, nici prea târziu. Am făcut lucrurile exact în momentul în care am constatat că situaţia în care ne aflăm o impune", a spus ministrul Patriciu Achimaş-Cadariu, citat de stirileprotv.ro.

Specialiştii consultaţi de reporterii Adevărul susţin că "epidemia" putea fi evitată dacă micuţii erau evaluaţi şi trataţi corect, antibioticele administrate făcându-le mai mult rău decât bine. "Sindromul hemolitic-uremic este asociat, în marea majoritate a cazurilor, cu o tulpină de E.Coli dar se poate întâlni şi în asociere cu alte bacterii. Tratamentul antibiotic nu doar că nu este indicat, ci e chiar nerecomandat, acesta putând chiar favoriza #Boala, drep tpentru care este absolut esenţial ca diagnosticul să fie pus rapid şi mai ales precis", a spus medicul Marius Geantă.

Anunțuri

Acesta a adăugat că toţi copii ar fi trebuit în primă fază testaţi pentru a se stabili dacă e vorba de E.Coli sau o cu totul altă bacterie. Toate aceste teste ar fi durat între câteva minute şi câteva ore şi ar fi rezolvat în mare parte situaţia cu care se confruntă acum medicii de la Marie Curie, o situaţie în urma căreia trei copii au pierdut lupta pentru viaţă, iar alţii sunt în stare gravă, a mai spus medicul Geantă.

Alte câteva zeci de copii cu probleme digestive sunt în prezent internaţi în unităţile medicale din judeţul Argeş. Adevărul scrie că 42 de micuţi sunt în prezent internaţi, cu toţii având probleme digestive, manifestând forme uşoare şi medii ale bolii diareice de care suferă şi pruncii din Capitală. După cum notează Mediafax, miercuri erau 33 de copii internaţi la Spitalul de Pediatrie din Piteşti. Dintre aceştia 11 fuseseră aduşi de părinţi în ultimele 24 de ore. La Spitalul Judeţean de Urgenţă se aflau sub supravegherea medicilor alţi cinci copii, în timp ce la Spitalul Municipal Curtea de Argeş erau internaţi alţi trei.

Anunțuri

Ultimul micuţ e îngrijit de medicii Spitalului Orăşenesc din Costeşti.

De asemenea, alţi doi copii diagnosticaţi cu rotavirus au fost transferaţi în Capitală, la spitalele Matei Balş şi Victor Babeş. #Spital #Epidemie