Internauți români din toate colțurile lumii, au luat cu asalt pagina personală de facebook a lui #Liviu Dragnea din pricina "legii defăimării sociale" pe care liderul #PSD a promovat-o. În același timp i-a fost modificată și pagina de wikipedia unde lumea a început să facă mișto de acesta. Administratorii paginii de pe rețeaua sociala abia mai făceau față la ștergerea comentariilor negative ce erau postate la foc automat.

Potrivit adevărul.ro președintele PSD Liviu Dragnea nu dorește sub nici o formă să renunțe la această lege, care este programată pentru săptămâna viitoare să fie adoptată în #Parlament. Acesta vrea să pedepsească intoleranța și manifestările de ură împotriva anumitor categorii sociale, dorindu-și să mai taie din elanul tinerilor de pe rețelele sociale.

Anunțuri
Anunțuri

Mii și mii de critici și jigniri s-au adus la adresa șefului PSD. Făcut în fel și chip, mulți dintre cei revoltați i-au cerut chiar să își dea până și demisia. Internauții se plâng și reclamă faptul că le sunt șterse comentariile imediat ce acestea apar pe pagină. Administratorii paginii nu reușesc să șteargă foarte repede valurile întregi de postări care s-au abătut asupra facebook-ului lui Dragnea.

În paralel cu acestea, paginile wikipedia în română cât și cele în engleză i-au fost modificate de către nemultumiții furioși ai mediului online cu tot felul de prezentări de genul "plângăciosul ofensat" sau "panseluța ofensată".

Liderul social democratilor nu a ramas pasiv la cele întamplate și a venit imediat cu precizări asupra comentariilor negative: "Noua lege a toleranței vine în completarea ordonanței care privește sancționarea și prevenirea tuturor formelor de discriminare.

Anunțuri

Ea supra-reglementează și nu anulează legea în domeniul drepturilor. Astfel că legislația permite și garantează libertatea la exprimare. Ordonanța care, vă repet, noua lege nu o va anula, garantează drepturile la exprimarea opiniilor. Deci, liber la criticat politicieni și oameni de afaceri! Totuși pentru a nu exista nici o suspiciune, s-a eliminat din textul legii discriminarea pe baza apartenenței politice și a averii"

În continuarea explicațiilor Dragnea a mai subliniat: "Repet, legea toleranței este o lege complementară ordonanței privind sancționarea și prevenirea oricăror forme de discriminare. Legea toleranței va proteja demnitatea umană. Cadrele didactice și instituțiile din administrația publică vor promova toleranța și demnitatea. Deasemenea televiziunile precum și alte mijloace de comunicare publice vor include programe de promovare a toleranței față de diferențele de grup în cuantum de minim 1% din timpul alocat transmisiei. Legea nu instituie nici un fel de obligație pentru deținătorii conturilor de pe rețelele sociale online"