Scandalurile de corupţie din fotbal nu se mai termină. În această săptămână la sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism au fost convocaţi mai mulţi oameni din fotbalul românesc pentru a da declaraţii în legătură, se pare, cu un caz de spălare de bani şi delapidare.

Primul care a ajuns la sediul central al #DIICOT a fost Patriţiu Abrudan. La întrarea la audieri, fostul arbitru FIFA a declarat că nu ştie exact de ce a fost convocat, singurul lucru pe care îl cunoştea fiind acela că e martor într-un dosar în care este implicată Federaţia Română de #Fotbal. "Procurorul vrea să se convingă de anumite chestiuni ale gestionării Federației și eu am fost chemat ca martor", le-a spus acesta jurnaliştilor pe treptele DIICOT.

Anunțuri
Anunțuri

Potrivit Digi24, fostul vicepreşedinte al Comisiei Centrale a Arbitrilor va trebui să dea socoteală pentru faptele din perioada 2005-2009 când a avut mandat în Comitetul Executiv al Federaţiei Române de Fotbal.

Agerpres notează, potrivit unor surse judiciare, că pare a fi vorba de deturnarea unor sume de bani primite de către FRF de la FIFA. La mijloc sunt aproximativ un milion de dolari care au fost mutaţi dintr-un cont într-altul, trecând prin mai multe firme sau conturi ale persoanelor fizice, fiind supuşi astfel unui proces de "reciclare". Întreaga acţiune s-a derulat între 2010 şi 2012, scopul grupului infracţional organizat, constituit în acest sens, fiind acela de a-şi însuşi cei un milion de dolari. 

Digi24 anunţă că fostul arbitru internaţional Patriţiu Abrudan nu este singurul care va fi audiat la DIICOT în acest dosar deschis pentru delapidare şi spălare de bani.

Anunțuri

Între numele vehiculate sunt şi cele ale preşedintelui FC Botoşani, Cornel Şfaiţer dar şi al CFR Cluj, Iuliu Mureşan. Aceştia ar urma să ajungă tot astăzi la sediul central al DIICOT, după cum scrie sport.ro.

"Atât timp cât nu există un document oficial, nu am ce să zic. Să fie ceva concret", a spus pentru gsp.ro Mircea Sandu, preşedintele FRF din perioada în care s-au întâmplat faptele anchetate de procurori. #Coruptie